Face parte din Familia Polygonaceae (Pligonacee), este o plantă perenă înaltă până la 2 m, originară din Europa şi Asia. Preferă solul umed, moderat fertil, creşte pe terenuri necultivate şi păşuni dar poate fi şi cultivată. Nu este o plantă pretenţioasă poate creşte în orice tip de sol. I se mai spune şi spanac nemuritor, limba boului, urzica raţei, crestăţea, măcriş de grădină, măcrişul cucului, brustan, dragomir, herb patience, garden patience, patience dock.
Florile: sunt de culoare verzuie şi prezintă un cerc roşu-palid sau roşu-vişiniu, înfloreşte din luna iunie până în luna iulie, seminţele ajung la maturitate în luna august, specia este hermafrodită (are organe masculine cât şi feminine) fiind polenizate de vânt.
Frunzele: sunt mari de culoare verde-mat, prezintă un peţiol lung, pot ajunge până la 50 cm lungime, frunzele cu gust dulce-acrişor pot fi culese tinere chiar la începutul lunii februarie asta dacă iarna este mai blândă.
Tulpina: este dreaptă, puternică, înaltă până la 2 metri, este ramificată în partea superioară.
Rădăcina: este târâtoare, groasă, cu multe terminaţii.
Substanţe: fibre, proteine, vitamine : A, C, E, K, B, minerale: fosfor, calciu, zinc, fier, potasiu, mangan, magneziu, sodiu.
Utilizare: se foloseşte de obicei în bucătărie mai ales pentru că se aseamănă la gust cu spanacul. Are proprietăţi antibacteriene, antimicrobiene, antiseptice, antioxidante, antihipertensive, antiglicemice, purgative, laxative, astringente, antiinflamator, întăreşte imunitatea, îmbunătăţeşte aspectul pielii, util în problemele gastro-intestinale, anemie, reduce tensiunea arterială, scade nivelul zahărului din sânge, îmbunătăţeşte digestia, ameliorează constipaţia, În trecut rădăcina de ştevie era folosită şi sub formă de cataplasmă în tratarea diferitelor probleme ale pielii.
Alte utilizări: din rădăcina plantei pot fi obţinuţi coloranţi de la verde-închis până la maro şi gri-închis. Frunzele sunt folosite la salate, ciorbe, plăcinte, omlete, ca foi pentru sarmale.
Avertizare: planta conţine un nivel ridicat de acid oxalic astfel că trebuie consumate frunzele tinere şi nu trebuie consumate în cantităţi mari deoarece acidul oxalic poate bloca alţi nutrienţi în alimente în special calciul provocând astfel deficienţe de minerale. Dacă planta este gătită conţinutul de acid oxalic poate fi redus. Bolnavii de artrită, pietre la rinichi, reumatism, gută, hiperaciditate ar trebui să evite consumul deoarece le poate agrava starea. Nu este recomandată mămicilor care alăptează deoarece poate provoca diaree sugarului.
A nu se confunda cu Stevia rebaudiana care este o plantă diferită. Frunzele verzi ale acesteia conţin glicozide cu proprietăţi de îndulcire de 300 ori mai mari decât a zaharozei sau zahărul alb. Se extrage îndulcitorul numit stevia (steviozida) sub formă lichidă sau extract uscat (praf) care se găseşte în magazine. Este un îndulcitor natural fără calorii.
Stevia rebaudiana
Este contracindicat consumul îndelungat în afecţiunile renale deoarece are efect diuretic şi măreşte viteza cu care organismul elimină apa. Să evite consumul de stevie persoanele cu afecţiuni gastrointestinale deoarece poate accentua simptomele de greaţă, vărsături, balonare, crampe. Persoanele cu hipotensiune ar trebui să îl evite deoarece îndulcitorul acţionează precum un vasodilatator care duce la scăderea tensiunii. Cei care urmează un tratament pe bază de steroizi, în cazul bolilor hepatice, pacienţii care urmează tratament pentru cancer.
