Face parte din Familia Ranunculaceae (Ranunculacee), este o plantă perenă scurtă, înaltă până la 15 cm, creşte prin tufişuri, livezi, păduri, parcuri, grădini, iubeşte locurile umbroase parţial şi umede, îşi are originile în Europa, vestul Asiei şi nordul Africii, i se mai spune şi grâuşor, untul pământului, untul vacilor, salata mieilor, floarea broaştei, salată de câmp, sălăţică, lesser celandine, pilewort, fig buterrcup;
Numele „ficaria”, a fost folosit pentru prima dată de medicul şi botanistul german Otto Brunfels, în cartea sa Herbarum vivae eicones (1530-1536), este una dintre cele mai vechi cărţi botanice, care descrie planta prin ilustraţii naturale;
Sinonime: Ficaria verna;
Florile: sunt stelate, cu 8 până la 12 petale galbene, strălucitoare , lucioase, înfloreşte în lunile martie- aprilie, după înflorire frunza plantelor moare la începutul verii, în timp de plantele rămân în stare latentă, specia este hermafrodită are organe masculine cât şi feminine, este polenizată de albine, gândaci, muşte, florile nu se deschid dacă urmează să plouă;
Frunzele: sunt sub formă de inimă sau rinichi, de culoare verde-închis, cărnoase, cu marginile rotunjite, complet lipsite de perişori, cu tulpini lungi, la baza frunzelor tulpinilor inferioare se găsesc bulbi;
Rădăcina: este firoasă care apoi devine tuberoasă, prin care se şi înmulţeşte;
Avertizare: aceste plante conţin un compus sub numele de protoanemonină, când planta proaspătă este deteriorată, ranunculina instabilă a glicozidului se transformă în protoanemonina toxică, contactul cu frunzele deteriorate sau zdrobite poate provoca iritaţii ale pielii: mâncărime, erupţii cutanate, ingerarea toxinei poate provoca greaţă, vărsături, diaree, ameţeli, spasme sau paralizie;
Pentru uz intern nu este recomandat să se utilizeze planta după ce a înflorit, ea se recoltează înainte de înflorire, pentru că devine şi mai toxică atunci când ajunge la maturitate;
În alte ţări, untişorul nu se consumă în formă crudă, este aşezată pe o listă a plantelor toxice, cu potenţial fatal asupra animalelor, considerată chiar o plantă invazivă deoarece ele creează covoraşe dense excluzând celelalte vegetaţii;
A nu se confunda cu Caltha palustris;
Substanţe: vitamina C, E, fibre, tanin, acid ficaric, minerale: potasiu, calciu,
Utilizare: prin procesul de fierbere dar şi prin uscarea plantei, îşi pierde din toxicitate, protoanemonina se transformă în anemonină, şi poate avea proprietăţi antispasmodice şi analgezice poate fi încorporată în diferite diete consumată ca legumă, în medicamente pe bază de plante, frunzele proaspete care conţin toxina, utilizată extern are proprietăţi antibacteriene, sub formă de unguent sau cremă din frunze tinere, era utilizată în trecut pentru tratarea hemoroizilor, utilizată şi în scorbut (boală care apare din cauza aportului insuficient de vitamina C) pentru că această plantă este bogată în vitamina C;
