Alte denumiri: gălbinare, lăptiugă, negelariţă, măselariţă, susaiac, iarbă de negi, greater celandine.
Sinonime: Chelidonium olidum, Chelidonium murale, Chelidonium dahuricum, Chelidonium grandiflorum, Chelidonium cavaleriei, Chelidonium haematodes, Chelidonium laciniatum, Chelidonium luteum, Chelidonium ruderale, Chelidonium umbelliferum, Chelidonium ruderale.
Face parte din familia Papaveracee, este o plantă perenă înaltă până la 90 cm. Este originar din Europa, vestul Asiei şi nordul Africii. Crește în zonele umede, de-a lungul cursurilor de apă, în păduri umede și pășuni. Este o plantă adaptabilă și poate crește și în zonele urbane, în parcuri, grădini sau de-a lungul gardurilor și zidurilor.
Chelidonium majus a fost descrisă științific pentru prima dată de naturalistul și medicul german Leonhart Fuchs în lucrarea sa „De Historia Stirpium Commentarii Insignes” publicată în anul 1542. Această lucrare a fost una dintre primele tratate importante de botanică ilustrată, conținând descrieri și ilustrații ale plantelor din Europa.
Leonhart Fuchs a denumit rostopasca „Chelidonium” sau „Herba Chelidonia”, după cuvântul grecesc „chelidon” care înseamnă „rândunică”, deoarece florile plantei se deschid în timpul sosirii rândunicilor. Numele speciei „majus” a fost adăugat pentru a o diferenția de alte plante asemănătoare din aceeași familie.
Întreaga plantă conține o secreție laptoasă, numită lăptucă, care este produsă de canalele latexifere prezente în toate părțile plantei, inclusiv în tulpină, frunze, flori și rădăcină. Lăptuca este o substanță galbenă și lipicioasă, cu o textură similară cu laptele, care se poate observa atunci când se rupe sau se taie orice parte a plantei. Atunci când această secreție este expusă la aer, alcaloizii oxidați produc o reacție chimică care determină schimbarea culorii din alb într-o nuanță de galben, portocaliu sau chiar maro. Această secreție conține alcaloizi puternici, cum ar fi chelidonina și sanguinarina, care conferă plantei proprietăți medicinale.
Florile: sunt mici, de culoare galben-intens, are patru petale subțiri și delicate, dispuse în formă de cruce, se găsesc grupate în inflorescențe, cunoscute sub numele de raceme. În centrul florii, se află un număr mare de stamine și un singur pistil. Staminele sunt de obicei de culoare galbenă, în armonie cu petalele. Specia este hermafrodită iar florile sunt polenizate de către insecte, cum ar fi albinele și fluturii. Florile încep să apară în lunile martie sau aprilie, odată cu sosirea primăverii. Aceasta corespunde perioadei în care temperaturile încep să se încălzească și zilele devin mai lungi. Florile persistă pe parcursul verii, până în lunile august sau septembrie. Sunt adesea culese în timpul verii, când planta este în plină înflorire.
Fructul: este o capsulă, are o formă ovoidă sau cilindrică și poate varia în dimensiuni, de la câțiva milimetri până la aproximativ 2 centimetri în lungime. În timpul dezvoltării, fructul poate avea o culoare verde sau verzui, iar pe măsură ce se maturizează, poate deveni maro sau chiar negru. Odată ce fructul ajunge la maturitate, acesta se deschide în partea superioară, eliberând semințele în mediul înconjurător. Semințele sunt mici și de formă sferică, de obicei de culoare brună. Acestea pot fi dispersate în mediu prin diferite mecanisme, cum ar fi vântul sau atașarea de blana animalelor.
Frunzele: sunt mari, dispuse alternativ pe tulpină, compuse și lobate. Ele au o lungime de aproximativ 10-30 de centimetri și o lățime de 5-12 centimetri și sunt în general verzi cu o textură lucioasă. Fiecare frunză este formată dintr-un număr de loburi de formă neregulată, care sunt unite de o tulpină centrală. Numărul de loburi poate varia, dar de obicei frunzele au între 5 și 7 loburi principale. Lobii sunt de obicei rotunjiti, dar pot avea și margini ușor zimțate. Partea superioară a frunzelor este netedă, au o textură mai lucioasă și poate fi de culoare verde închis. Partea inferioară a frunzelor are o textură ușor aspră și este de obicei de culoare mai palidă decât partea superioară, prezintă mici perişori care sunt mai pronunțați în special pe nervurile principale ale frunzelor. Momentul ideal pentru recoltarea frunzelor este înainte de înflorirea plantei. Frunzele recoltate trebuie să fie tari, verzi și să nu prezinte semne de boală sau daună.
Tulpina: are o formă cilindrică și este acoperită cu numeroase fire de păr fini și moi. Are o textură ușor lemnoasă, dar este în general moale și suculentă, cu o consistență puțin elastică. Pe măsură ce tulpina crește, se formează numeroase ramuri laterale, care pot fi de asemenea acoperite cu frunze și flori. Tulpina plantei conține, de asemenea, compuși activi importanți, cum ar fi alcaloizii, flavonoidele și acizii organici, care sunt utilizați în medicina tradițională pentru a trata diverse afecțiuni, cum ar fi problemele hepatice, problemele digestive sau afecțiunile pielii.
Rădăcina: este de culoare galben-maronie, cu o textură lemnoasă și o suprafață exterioară acoperită de mici rădăcini secundare și neregularități. Poate atinge până la 30 de centimetri lungime și are un diametru de aproximativ 1-2 centimetri. La interior, rădăcina are un miez moale, de culoare gălbuie, care este înconjurat de o zonă de lemn alb, dens și fibros. Această zonă de lemn este cea care conține compușii activi ai plantei, cum ar fi alcaloizii, flavonoidele și acizii organici. Rădăcinile pot fi recoltate toamna sau primăvara, când concentrația de substanțe active din rădăcini este mai mare şi ar trebui să fie sănătoase, fără semne de putrezire sau boli. Pot fi spălate, tăiate și uscate sau utilizate proaspete. Este utilizată în principal în medicina tradițională pentru a trata diverse afecțiuni, cum ar fi problemele digestive, bolile hepatice sau afecțiunile pielii.
Substanţe: alcaloizi isoquinolinici, (coptizina, berberina, chelidonina și sanguinarina), flavonoide (izochinolina), acid malic și acid citric, uleiuri volatile, substanțe minerale (calciu, potasiu, fier și magneziu).
Utilizare: în medicina tradițională, extractele de rostopască sunt folosite pentru proprietățile lor antiinflamatorii, antispasmodice, analgezice, diuretice și hepatoprotectoare. Acestea sunt folosite pentru a trata o gamă largă de afecțiuni, cum ar fi afecțiunile hepatice, afecțiunile digestive, astmul, reumatismul și probleme ale pielii cum sunt negii și eczemele.
Poate fi utilizată sub diferite forme și în diferite moduri: ceaiul din rostopască: se prepară prin infuzarea a 1-2 lingurițe de plantă uscată într-o cană de apă fierbinte. Se lasă să infuzeze timp de 10-15 minute, apoi se strecoară și se bea, extractul lichid: se poate administra sublingual sau adăugat în apă sau suc, tinctura: se poate administra sublingual sau adăugată în apă sau suc, capsulele cu pulbere de rostopască: se pot lua oral, în conformitate cu indicațiile specialiștilor, cataplasmă: este pentru a trata diverse afecțiuni ale pielii, cum ar fi negii sau eczemele. Pentru a face o cataplasmă de rostopască, se macină frunzele proaspete sau uscate ale plantei și se amestecă cu apă caldă sau ulei pentru a forma o pastă. Această pastă se aplică pe zona afectată și se lasă să acționeze timp de aproximativ 30 de minute până la o oră, după care se îndepărtează cu apă caldă. Este important să nu lăsați cataplasma pe piele mai mult decât este recomandat, deoarece aceasta poate cauza iritații sau reacții alergice la unele persoane.
Beneficiile plantei: protejarea ficatului: rostopasca este cunoscută pentru efectul său hepatoprotector, ajutând la regenerarea celulelor hepatice și la reducerea inflamației din ficat. De asemenea, poate fi utilă în cazul hepatitei și a cirozei. Stimularea secreției de bilă: planta poate ajuta la stimularea secreției de bilă din vezica biliară, ceea ce poate ajuta la ameliorarea problemelor digestive și la reducerea simptomelor de disconfort abdominal. Proprietăți antiinflamatorii și analgezice: poate fi utilă în cazul durerilor articulare și musculare, precum și în cazul inflamațiilor de diferite tipuri. Proprietăți antispastice: planta poate ajuta la relaxarea mușchilor netezi ai tractului gastrointestinal și la ameliorarea crampelor abdominale. Proprietăți antitumorale: studiile preliminare sugerează că rostopasca poate avea proprietăți antitumorale, putând fi utilă în tratamentul anumitor tipuri de cancer.
Alte utilizări: Utilizare în industria cosmetică: Unele produse cosmetice și de îngrijire a pielii pot conține extracte sau uleiuri de rostopască datorită proprietăților sale antioxidante și calmante pentru piele. Utilizare în industria insecticidelor: Unele studii au investigat potențialul rostopascei în controlul dăunătorilor și insectelor. Compușii chimici conținuți în planta rostopască pot avea proprietăți insecticide. Utilizare în industria coloranților: Frunzele și tulpinile rostopascei pot fi utilizate pentru obținerea unor coloranți naturali galbeni sau verzi în industria textilă sau în colorarea alimentelor. Utilizare în agricultură: Rostopasca poate fi utilizată ca plantă companion pentru a respinge sau a descuraja anumite dăunători și boli ale plantelor cultivate. De asemenea, poate fi utilizată ca plantă medicinală în agricultura ecologică.
Specii asemănătoare: Ranunculus acris (piciorul cocoşului)– această plantă, are flori galbene și frunze asemănătoare cu cele ale plantei Chelidonium majus. Este adesea confundată cu rostopasca datorită aspectului său similar și utilizării sale tradiționale în medicina populară.
Avertisment: utilizarea plantei trebuie să fie făcută cu precauție, deoarece poate fi toxică în doze mari sau dacă este administrată pe o perioadă lungă de timp. De asemenea, poate interacționa cu anumite medicamente, cum ar fi cele pentru tensiunea arterială sau pentru diabet, așa că este important să discutați cu medicul dumneavoastră înainte de a utiliza această plantă ca tratament. Este important să urmați şi să nu depăşiţi dozele recomandate de specialistul dumneavoastră, deoarece rostopasca poate avea efecte secundare cum sunt: greață, vărsături, diaree, dureri abdominale și dureri de cap. De asemenea, femeile gravide sau care alăptează ar trebui să evite utilizarea plantei deoarece poate fi periculoasă pentru copil.
Planta este considerată toxică, mai ales în doze mari sau în cazul utilizării prelungite. Toate părțile plantei, inclusiv frunzele, tulpina, rădăcina și secreţia lăptoasă conțin substanțe chimice active, cum ar fi alcaloizii, flavonoidele și acizii organici, care pot avea efecte toxice asupra organismului. Contactul direct cu pielea poate cauza iritații și reacții alergice. În ciuda acestor efecte negative, rostopasca are și beneficii terapeutice și este utilizată în medicina tradițională pentru a trata diverse afecțiuni, cum ar fi problemele hepatice, problemele digestive sau afecțiunile pielii.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
