Face parte din Familia Chenopodiaceae (Chenopodiacee), este o plantă bianuală, înaltă până la 2 m, este originară din Europa, Asia, nordul Africii, i se mai spune şi burac, pangea, ripă, sugar beet, preferă clima caldă şi temperată, cu precipitaţii reduse,
Sinonime: Beta vulgaris esculenta, Beta cicla, Beta crispa, Beta sulcata, Beta esculenta;
Florile: sunt mici, grupate în inflorescenţă, florile nu au petale, sunt hermafrodite, au organe masculine cât şi feminine, sunt polenizate de vânt şi insecte;
Frunzele: sunt mari, oval-alungite, lucioase, de culoare verde;
Seminţele: sunt de mărimi şi greutăţi diferite, cu formă elipsoidală şi embrion în formă de seceră;
Tulpina: este în primul an scurtă, înconjurată de un buchet de frunze mari şi lucioase, în al doilea an este mai lungă şi ramificată pe care cresc florile;
Rădăcina: este conică, pivotantă, groasă, gălbuie la exterior şi albă la interior;
Utilizare: sub formă de decoct se folosesc seminţele care în tratamentul tumorilor, ca purgativ pentru cei care suferă de hemoroizi, sucul sau alte părţi ale plantei ajută în tratamentul leucemiei şi altor forme de cancer, ulcere, ca remediu pentru anemie, icter, dureri de dinţi, previne căderea părului, tratarea vertijului, scade numărul lipidelor în sânge, sprijină regenerarea celulelor hepatice, elimină obstrucţiile ficatului şi splinei, sficient în tratarea durerilor de cap, întăreşte imunitatea, este un puternic antiinflamator, detoxifiant, energizant, eficient în boli ale ficatului, tulburări digestive, boli cardiovasculare, previne demenţa;
Sfecla de zahăr are un potenţial excelent atât ca sursă de zahăr cât şi prin utilizarea reziduurilor plantei pentru combustibil, este utilizată şi în producţia de melasă, producerea alcoolului, producţie de penicilină, fabricarea spirtului, se mai poate folosi şi sub formă de cataplasme din frunzele crude şi rădăcină pentru ulcere, răni, abcese, sub formă de spălaturi din decoct pentru diferite afecţiuni externe,
Se poate consuma sub diverse forme: consumată crudă în salate, fiartă în supe sau piureuri, ori coaptă în cuptor, poate servi la fabricarea de siropuri, marmelade, prăjituri, folosit ca şi conservant,
Sfecla se poate cultiva special pentru animale, folosindu-se cu succes în hrana acestora;
Tipuri de zahăr: zahăr brut nerafinat, care păstrează urme din alte substanţe naturale provenite din plantă, şi zahăr alb rafinat, care conţine exclusiv zaharoză, şi toate celelalte substanţe sunt înlăturate prin procedee chimice;
Proprietăţile sfeclei: conţine complexul de vitamină B (B1, B2, B6), vitamina C, vitamina A, potasiu, mangan, magneziu, fosfor, iod, calciu, sodiu, natriu, oxid nitric, acid folic, sulf, fier, niacin, biotin, siliciu, antioxidanţi, principii active, aproape 75 % apă, proteine, grăsimi brute, substanţe neazotate- zaharoză, glucoză, celuloză, fructoză, acizi organici, substanţe pectice;
Bolile care atacă planta: cercosporioza sfeclei este dată de ciuperca Cercospora beticola, este una dintre cele mai grave boli ale sfeclei afectând frunzele plantei, aceasta este răspândită cu ajutorul vântului, apei din precipitaţii;
Avertisment: sfecla nu este indicată diabeticilor, întrucât conţine foarte mult zahăr care se absoarbe repede în organism. Consumul excesiv de zahăr poate duce la reacţii alergice, creştere în greutate, diabet; A nu se confunda cu Beta vulgaris saccharifera- Sfecla furajeră, cu un conţinut de 4-5% zahăr, cultivată pentru hrana animalelor;
Ştiaţi că:
– la noi în ţară a fost introdusă în cultură pentru prima dată în anul 1831, în judeţele Sălaj şi Cluj;
– prima fabrică de zahăr construită în România a fost în 1831, Comuna Gârbou, Jud. Sălaj;
– în anul 1747, chimistul german Sigismund Marggraf, observă că din sucul sfeclei se pot produce preţioasele granule dulci şi pune la punct un laborios procedeu de extracţie, un elev al acestuia Franz Carl Achard, duce mai departe cercetarea şi obţine în anul 1799 primele 300kg de zahăr cristalizat, iar în anul 1802 pune în funcţiune prima prima fabrică din lume şi din Europa care produce zahăr din sfeclă, în oraşul Silezia, Polonia;
– cuvântul „zahăr” îşi are originea în termenul sanscrit „sukura”, de unde în limba arabă a devenit „sukhar”, denumirea a fost răspândită în Europa mai întâi de spanioli care l-au preluat de la arabi „azucar”, termenul românesc este împrumutat se pare din greaca noua şi anume „zahari”;
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
