Alte denumiri: arborele de cashu, cashew, caju, nuci de caju, cashewnut, kacang mede;
Sinonime: Cassuvium pomiferum, Anacardium microcarpum, Acajuba occidentalis;
Planta este cultivată pe scară largă în zonele tropicale din Africa de Est, Brazilia, India. Cultivarea a crescut în mai multe ţări africane pentru a satisface cerinţele de fabricare a laptelui vegetal de caju o alternativă pentru laptele animal. Arborele este cunoscut pentru seminţele sau nucile sale care sunt consumate pe scară largă crude sau prăjite, au proprietăţi nutritive fiind considerate delicatese. În limba tupiană (este o limbă indiană din America de Sud) cuvântul „acaju” înseamnă „nucă care se produce singură”;
Face parte din Familia Anacardiaceae (Anacardiacee), este un arbore sempervirescent (este verde în tot timpul anului) cu dimensiuni diferite dar de obicei are o înălţime de 8-15 m, creşte într-un ritm lent. Îşi are originea în America Centrală şi de Sud, preferă solul pietros şi nisipos bine drenat, poate creşte în soluri sărace din punct de vedere nutriţional, este rezistent la secetă şi nu rezistă la îngheţ. Are o durată de viaţă productivă de 30-40 de ani, se poate înmulţi prin butaşi sau seminţe;
Florile: sunt parfumate, la început sunt de culoare verde-pal apoi devin roşietice sau galbene cu model roz, planta este autofetilă şi este polenizată de insecte;
Fructul: conţine „mărul” de caju de culoare galbenă sau roşie, suculentă şi dulce cu pielea netedă, are aproximativ 10 cm lungime ce conţine la vârf nuca de caju în formă de „rinichi” cu coaja tare care este la început verde devenind apoi maro-cenuşiu, acestea sunt de fapt seminţele arborelui care cresc până la 3 cm, seminţele trebuie gătite înainte se a fi scoase din coajă, au o aromă plăcută cu gust dulceag;
Frunzele: sunt de culoare verde-pal, lucioase, alterne, prevăzute cu vene fine;
Utilizare: frunzele sunt utilizate în Africa la tratamentul malariei, în tratarea durerilor de dinţi şi a problemelor gingivale, tratarea diareei, antipiretic (reduce febra), siropul de caju este bun pentru tuse şi răceli, seva extrasă din coaja care îmbracă nuca de caju este vezicantă (produce vezicule pe piele) este folosită la îndepărtarea verucilor, aplicată în cazul bolilor de piele contagioase (lepra), împotriva bătăturilor şi crăpăturilor pielii, extractul de scoarţă este considerat a fi contraceptiv, infuzia de rădăcina este purgativă, frunzele tinere şi lăstarii sunt comestibili folosite crude în salate sau fierte în diferite mâncăruri;
Alte utilizări: uleiul din fructe este rezistent la căldură folosit ca lubrifint, lacuri, împotriva termitelor, în acoperiri izolante, coaja conţine sevă de culoare maro care devine neagră în contact cu aerul aceasta este utilizată ca cerneală în tipărirea lenjeriei de bumbac, lemnul maro-roşcat este folosit la fabricarea cutiilor din carton, a cărbunelui, din seminţe se produce untul de caju şi brânza de caju, „mărul’ de caju este prelucrat într-o băutură de fructe sau distilat în băuturi alcoolice dar şi în gemuri şi bomboane;
Substanţe: proteine, grăsimi (conţinut scăzut de grăsimi în comparaţie cu alte nuci), fibre, vitamine: B1(tiamină), B2 (riboflavină), B3(niacină), B5 (acid pantotenic), B6, B9 (folat sau acid folic), B12, D, E, K, C (acid ascorbic), A (b-caroten), minerale: calciu, potasiu, fier, sodiu, cupru, magneziu, mangan, fosfor, seleniu, zinc;
Avertizare:
– coaja nucii conţine un suc care este iritant pentru piele (acid anacardic) provocând vezicule severe, sunt necesare tehnici specifice de prelucrare a fructului şi sunt desfăcute manual, de aceea sunt mai scumpe;
– nucile de caju conţin şi săruri de oxalat care favorizează absorţia calciului în organism dar în acelaşi timp favorizează şi formarea pietrelor la rinichi, astfel cei care suferă de pietre la rinichi ar trebui să limiteze consumul de caju;
– unele persoane pot fi alergice la nucile de caju provocând reacţii variind la dermatita de contact la un uşor disconfort până la anafilaxie care ar pune viaţa în pericol.
