Usturoiul (Allium sativum) face parte din familia Amaryllidaceae și este încadrat în genul Allium, care include multe alte plante cunoscute precum ceapa, prazul și arpagicul. Usturoiul este una dintre cele mai vechi plante cultivate, cu o istorie bogată de utilizări în diverse culturi.
Usturoiul este originar din Asia Centrală, în special din regiunea care cuprinde Turkmenistan, Uzbekistan, Tadjikistan și nordul Iranului. Această plantă a fost cultivată de mii de ani și a fost folosită în scopuri culinare și medicinale de către diverse civilizații antice.
Numele științific „Allium sativum” a fost dat de Carl Linnaeus, botanistul suedez care a dezvoltat sistemul modern de clasificare binomială a speciilor, în lucrarea sa Species Plantarum (1753). „Allium” este denumirea latină pentru usturoi, folosită încă din vremea Imperiului Roman. Este posibil ca termenul să provină din cuvântul celtic „all”, care înseamnă „arzător” sau „înțepător”, reflectând gustul puternic al plantei. „Sativum” este un cuvânt latin care înseamnă „cultivat” sau „semănat”. Aceasta indică faptul că usturoiul este o plantă domesticită, cultivată de om de mii de ani.
În Egiptul antic, usturoiul era folosit de constructorii piramidelor pentru a le crește energia și rezistența. A fost menționat în papirusul Ebers (un text medical egiptean din jurul anului 1500 î.Hr.) ca tratament pentru infecții și alte boli. În Grecia Antică, Hipocrate, considerat părintele medicinei, recomanda usturoiul pentru probleme respiratorii și digestive. În Roma Antică, soldații romani foloseau usturoiul pentru a-și îmbunătăți forța și curajul în bătălie. În India și China este folosit de mii de ani în medicina tradițională pentru proprietățile sale antibacteriene și antifungice.
În folclor, usturoiul a fost considerat o forţă atât pentru bine cât şi pentru rău, în Europa multe culturi au folosit usturoiul pentru protecţie şi magia albă, credinţele populare din Europa Centrală considerau că usturoiul era o secţiune puternică împotriva demonilor, vârcolacilor şi vampirilor, pentru îndepărtarea lor trebuia purtat în jurul gâtului, agăţat la ferestre, frecat de coşurile de fum sau găurile de cheie.
Descrierea plantei: usturoiul este o plantă erbacee perenă, dar de obicei este cultivată ca anuală în grădini și pe câmpuri. Planta poate ajunge la 30-60 cm înălțime, în funcție de varietate și condițiile de creștere.
Bulbul: partea comestibilă a plantei este un bulb format din mai multe segmente denumite „căței”. Fiecare cățel este învelit într-o membrană subțire, papirusată, care poate fi albă, violet sau roz, în funcție de varietate. Bulbul are o formă rotunjită, ușor turtită.
Rădăcina: sistemul radicular este format din rădăcini fibroase, care ajută la ancorarea plantei în sol și la absorbția nutrienților.
Frunzele: sunt lungi, plate, liniare și înguste, de culoare verde intens. Ele sunt dispuse alternativ și au o textură ușor cerată. Au marginile netede și se îngustează spre vârf.
Tulpina floriferă: în timpul maturizării, usturoiul poate produce o tulpină centrală rigidă care susține o inflorescență. Această tulpină este adesea tăiată de cultivatori pentru a redirecționa energia plantei către dezvoltarea bulbului.
Inflorescența: florile sunt mici, albe sau roz, și sunt dispuse într-un capăt globular sau umbrelă. Uneori, inflorescențele conțin și mici bulbi aerieni numiți „bulbili”.
Usturoiul are un miros și o aromă puternic pătrunzătoare, datorită compușilor de sulf (precum alicina). Acest miros devine mai intens atunci când cățeii sunt zdrobiți sau tăiați. Mirosul de usturoi poate fi îndepărtat dacă mestecăm puţin pătrunjel, mărar, mentă, anason, fenicul, sau chiar un măr.
Conditii de crestere: usturoiul are nevoie de udare regulată în primele stadii de creștere, dar nu suportă băltirea apei. După ce bulbii încep să se matureze, udarea trebuie redusă pentru a preveni putrezirea. Usturoiul are un ciclu de creștere lung (aproximativ 6-8 luni), iar bulbul este recoltat atunci când frunzele devin galbene și încep să se usuce. În multe regiuni, usturoiul se plantează toamna (cu 4-6 săptămâni înainte de primul îngheț), iar rădăcinile se formează în sol pe timpul iernii. Aceasta oferă un avantaj de creștere pentru primăvară.
Poate fi plantat și primăvara devreme, dar bulbii pot fi mai mici decât cei plantați toamna. Are nevoie de minimum 6 ore de soare direct pe zi pentru a se dezvolta corect. Mai multă lumină duce la o creștere mai viguroasă și o bună formare a bulbilor.
Preferă soluri nisipoase sau argiloase, care permit drenarea rapidă a apei. Solul reavăn, dar nu umed, este esențial pentru a preveni putrezirea bulbilor. Valoarea ideală a pH-ului solului este între 6,0 și 7,0. Dacă solul este prea acid sau prea alcalin, dezvoltarea bulbilor poate fi afectată. Solul bogat în materie organică (compost sau îngrășăminte naturale) ajută la formarea bulbilor mari și sănătoși.
Compoziţia usturoiului: usturoiul este format în proporție de aproximativ 58-65% apă, aproximativ 25-30% carbohidrați. Aceștia sunt în principal fructani- un tip de polizaharide benefice pentru sănătatea digestivă. Conține aproximativ 6% proteine. Acestea includ diverse enzime care contribuie la descompunerea compușilor bioactivi. Conține aproximativ 1,5-2% fibre alimentare, importante pentru sănătatea digestivă. Vitamine și minerale: vitamina C, B6, B1, folat, mangan, seleniu, fosfor, calciu, fier, cupru, zinc, potasiu.
Compuși activi: alicina- un compus sulfuric instabil, care se formează atunci când usturoiul este zdrobit sau tăiat. Are proprietăți antibacteriene, antifungice și antioxidante. Este responsabil pentru mirosul intens al usturoiului. Sulfuri organice: diallyl disulfid și diallyl trisulfid sunt responsabile pentru multe beneficii antiinflamatoare și cardiovasculare ale usturoiului. S-allyl-cysteina: un compus sulfuric solubil în apă, cu efecte antioxidante și de susținere a sănătății cardiovasculare.
Usturoiul conține flavonoide și alți antioxidanți care contribuie la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ. Alliinaza- este enzima care catalizează formarea alicinei atunci când usturoiul este zdrobit. Conține fitosteroli (steroli vegetali), care pot ajuta la reducerea colesterolului LDL.
Proprietăţi: reduce tensiunea arterială, stimulază funcţia imunitară, scade riscul de cancer de colon, stomac, piele. Este utilizat ca un antibiotic natural acţionează împotriva bacteriilor gram pozitive şi negative, luptă împotriva viermilor intestinali. Este considerat ca fiind un afrodisiac, tratează tusea şi reduce febra, acţionează împotriva colicilo, flatulenţei, dizenterie, afecţiuni hepatice, tuberculoză, bronşită, scade colesterolul, efect anticoagulant. Previne tratarea trombozelor, previne diabetul zaharat, ajută la scăderea în greutate, previne ateroscleroza, tratează infecţiile tractului respirator, ajută la prevenirea bolilor arteriale.
Usturoiul consumat regulat contribuie la funcţionarea organelor tubului digestiv, întăreşte sistemul imunitar prin rezistenţa faţă de agresiunile microbiene şi virotice, dar şi la menţinerea tenului în special tenul seboreic cu tendinţă acneică.
Dăunătorii: Thrips tabaci- tripsul comun care îşi injectează saliva în plante aceasta nemaiavând capacitatea de a înflori. Ditylenchus dipsaci- nematodul tulpinilor şi bulbilor prin deformarea şi răsucirea frunzelor. Rhizoglyphus echinopus- păianjenul bulbilor, planta prezintă creşteri reduse, frunze deformate şi tulpini îngroşate. Suillia lurida- musca usturoiului, plantele atacate se usucă şi mor iar bulbii putrezesc. Eumerus strigatus- musca bulbilor, larvele sunt cele periculoase care pătrund în bulbi şi îi atacă.
Precauţii: este contraindicat persoanelor cu intoleranţă digestivă, şi celor care iau medicamente anticoagulante, este contraindicat mamelor care alăptează deoarece modifică gustul laptelui şi poate provoca colici bebeluşului, supradozajul cu usturoi încolţit provoacă vomă, arsuri gastrice, sindrom dispeptic, greţuri.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
