Alchemilla xanthochlora- Creţişoara

 

Face parte din Familia Rosaceae (Rozacee), este o plantă perenă, înaltă până la 40cm, creşte la marginea pădurilor, păşuni, fâneţe, zone stâncoase, preferă solurile bogate în humus sau argiloase,  asociată deseori cu feminitatea, originară din Europa, i se mai spune şi pleaşca, umbra-muntelui, făină de in, brumărie, creţărel;

Denumirea ştiinţifică „alchemilla”, provine din termenul arab „alkemelych”, care înseamnă „alchimie”, în vechime creţişoara fiind atribuită cu virtuţi magice datorită picăturilor de apă colectate în frunze, pe care planta le exudă, au fost considerate ca un ingredient alchimic foarte eficient

Florile: sunt mici şi numeroase grupate în inflorescenţe de culoare galben-verzui, înfloresc în lunile mai-septembrie;

 

 

Frunzele: sunt mari, rotunjite, cu 7-9 lobi cu marginile dinţate, de culoare verde;

În scopuri medicinale se utilizează florile care se culeg în timpul înfloririi, spre toamnă recoltându-se numai frunzele, uscarea se face lent la umbră în strat subţire sau suspendate în mănunchiuri, apoi sunt depozitate în săculeţi de bumbac şi pungi de hârtie care nu reţin umiditatea;

Utilizare: intern: tinctură, infuzie, decoct, suc proaspăt măcerat, extern: băi generale, comprese, tinctură, cataplasme, gargară cu infuzie sau decoct;

Acţiuni: intern: astringent, antihemoragic, antidiareic, antispastic, acţionează asupra aparatului reproducător feminin reglând activitatea hormonală, tonifică musculatura uterină, extern: cicatrizant, hemostatic, antiseptic, astringent;

 

 

Frunzele acestei renumite plante medicinale sunt considerate a fi un remediu valoros în afecţiunile specifice femeilor, cum ar fi crampele menstruale sau sângerările menstruale abundente, afecţiuni ginecologice, a infertilităţii, dereglărilor hormonale, colitelor, enterocolitelor, hemoroizilor.

Creţişoara sau mantia doamnei şi-a dobândit numele popular datorită frunzelor sale mari şi lobate, care se spune că amintesc de mantia Maicii Domnului.

Este bogată în taninuri, substanţe flavonozide, substanţe saponine, substanţe grase, fitosteroli, săruri minerale, acid salicilic, acid palmitic, carotenoide;

 

Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:

Comentariile sunt închise.