Alte denumiri: iorgovan, scumpie, boroştean, mălin, liliac comun, soc de grădină, lilac, common lilac.
Face parte din Familia Oleaceae (Oleacee), este un arbust sau arbore pitic, verde pe timpul verii, ajungând până la 4 metri. Este originar din Europa de Est și din zona Balcanilor. Acest arbust ornamental a fost adus în Europa Occidentală în secolul al XVI-lea și s-a răspândit rapid ca plantă decorativă în grădini și parcuri. În prezent, lilacul comun este cultivat în întreaga lume în zonele cu climă temperată, fiind apreciat pentru frumusețea și parfumul său intens.
Preferă să crească în soluri fertile, bine drenate, cu un pH cuprins între 6 și 7. Solul trebuie să fie umed, dar nu excesiv de ud sau de uscat. De asemenea, lilacul comun preferă locurile însorite sau semiumbrite, cu o expunere bună la soare, deoarece acest lucru stimulează înflorirea abundentă. În general, această plantă se dezvoltă bine în zonele cu climă temperată, fiind rezistentă la geruri moderate și la secetă. De asemenea, lilacul comun este sensibil la poluarea atmosferică, motiv pentru care este recomandat să fie cultivat în zonele mai puțin poluate din orașe sau în zone rurale.
Syringa vulgaris a fost descrisă științific pentru prima dată de către botanistul englez Carl Linnaeus în lucrarea sa „Species Plantarum” din anul 1753. Numele științific Syringa vulgaris provine din cuvântul latin „syrinx” care înseamnă „tub” sau „flaut”, datorită formei tubulare a corolei florale, și din termenul „vulgaris” care înseamnă „comun” sau „răspândit”, deoarece lilacul comun este o specie larg răspândită și cultivată în întreaga lume.
Syringa vulgaris are multe soiuri, existând peste 2000 de varietăți cultivate în prezent. În general, soiurile sunt clasificate în funcție de culoarea florilor și de caracteristicile acestora, cum ar fi mărimea și forma. Unele dintre cele mai populare soiuri de Syringa vulgaris includ: „Andenken an Ludwig Späth” – o varietate cu flori roz-violet, considerată a fi una dintre cele mai parfumate soiuri de liliac. „Mme Lemoine” – o varietate cu flori albe duble, care sunt foarte parfumate și se numără printre cele mai populare soiuri de liliac. „Charles Joly” – o varietate cu flori purpurii roșiatice și un parfum puternic. „President Grevy” – o varietate cu flori albastru-violet și un parfum puternic. „Sensation”– o varietate cu flori albe și mov închis, care sunt foarte populare datorită contrastului puternic dintre culorile lor. „Katherine Havemeyer” – o varietate cu flori roz-piersică, care sunt foarte parfumate.
Florile: sunt mari și parfumate, grupate în inflorescențe conice sau piramidale numite panicule. Fiecare floare este formată din patru petale mici și înguste, unite în partea inferioară pentru a forma o corolă tubulară. Corola are o formă caracteristică, cu două petale în formă de cochilie în partea superioară și două petale mai mici în partea inferioară, care formează un „platoșă” distinctiv. Florile de lilac comun apar în culori variate, de la alb la roz, violet sau mov, iar în interiorul lor se găsește o inflorescență compactă de stamine galbene, care conferă floriilor un aspect foarte atrăgător. Înflorește în general în luna aprilie- mai, perioada de înflorire durează aproximativ două săptămâni. Florile sunt hermafrodite, adică conțin atât organe de reproducere feminine, cât și masculine. Parfumul puternic și dulce al florilor este un alt element caracteristic al acestei plante, fiind apreciat în întreaga lume ca un simbol al primăverii și al bucuriei.
Fructul: după înflorirea magnifică a florilor sale, apare fructul care este o capsulă uscată, de formă ovală sau rotundă, care măsoară aproximativ 1-2 cm lungime și este format din două părți. Când fructul este copt, se deschide la bază și eliberează semințele mici, de culoare neagră, așezate într-un strat de puf fin. Aceste semințe pot fi utilizate pentru reproducerea plantei.
Frunzele: sunt opuse, ovale sau eliptice, cu o lungime de aproximativ 5-12 cm și o lățime de aproximativ 3-8 cm. Ele sunt dispuse pe tulpină într-un mod opus, adică la intervale regulate de-o parte și de alta a tulpinii. Frunzele au o margine netedă și sunt fin dentate sau nesegmentate. Au o textură matasoasă și sunt de culoare verde închis pe partea superioară, iar pe partea inferioară sunt mai deschise la culoare și au o nuanță verzui-gălbuie.
Tulpina: are o formă dreaptă, cilindrică și groasă, cu o textură netedă și o culoare maro deschisă. La baza tulpinii se observă mici fisuri adânci care se dezvoltă pe măsură ce tulpina îmbătrânește. Uneori, scoarța poate avea nuanțe ușor mai deschise sau mai închise în funcție de soi și de condițiile de creștere. Aceasta poate atinge înălțimi de până la 6-7 metri și este adesea ramificată, începând din partea de sus a plantei. De asemenea, pe tulpină pot apărea lăstari laterali care dezvoltă și ei flori și frunze în timpul sezonului de creștere.
Rădăcina: are un sistem radicular puternic, bine dezvoltat, cu o rădăcină pivotantă principală și cu rădăcini laterale extinse, care se extind adânc în sol. Rădăcinile sunt de culoare maro și pot ajunge la adâncimi de până la 1,5-2 metri. Acestea joacă un rol important în absorbția apei și a nutrienților din sol, precum și în menținerea stabilității plantei în sol. În general, rădăcinile sunt foarte robuste și au o durată de viață lungă, ceea ce face ca planta să fie foarte rezistentă și adaptabilă la diferite condiții de sol și de mediu.
Substanţe: conține o varietate de compuși chimici, inclusiv uleiuri volatile, iridoizi, flavonoide, acizi organici și substanțe astringente. Uleiul volatil conține compuși cum ar fi linalool, geraniol, nerol și eugenol, care sunt responsabili pentru aroma plăcută a florilor. Iridoizii sunt compuși amari și colorați care au proprietăți antiinflamatorii și antioxidante. Flavonoidele, precum rutina și quercetina, au acțiune antioxidantă și protejează celulele de efectele nocive ale radicalilor liberi. Acidul salicilic și alţi acizi organici din plantele de Syringa vulgaris au proprietăți antiinflamatorii și analgezice. Substanțele astringente, precum taninul, pot ajuta la reducerea inflamației și a iritațiilor.
Cum se utilizează liliacul? Planta are utilizări tradiționale în medicina naturistă și este folosit în diverse forme:
- Infuzie: florile uscate ale liliacului pot fi folosite pentru a prepara o infuzie. Infuzia de liliac este adesea utilizată ca diuretic și laxativ ușor, precum și pentru a reduce inflamația și a calma sistemul nervos.
- Ulei esențial: obținut din flori sau frunze de liliac are un miros plăcut și este utilizat în aromaterapie. Se crede că are efecte calmante, relaxante și ajută la reducerea stresului și anxietății.
- Cataplasme: frunzele proaspete de liliac pot fi folosite în formă de cataplasme (aplicate local) pentru a ajuta la calmarea iritațiilor pielii, în special în cazul eczemelor și a altor afecțiuni dermatologice.
- Tinctură: tinctura de liliac poate fi obținută prin macerarea florilor sau frunzelor în alcool. Este folosită în medicina naturistă pentru a stimula circulația sângelui și pentru proprietățile sale antiinflamatorii.
- Unguent: unguentul de liliac, preparat cu extracte din flori sau frunze, poate fi aplicat topic pentru a ajuta la calmarea durerilor musculare și articulare.
Alte utilizări: Aromaterapie: uleiul esențial extras din florile de Syringa vulgaris este utilizat în aromaterapie datorită mirosului său dulce și floral. Se spune că are efecte calmante și relaxante asupra sistemului nervos. Industria parfumurilor: uleiul esențial este un ingredient popular în industria parfumurilor, datorită mirosului său distinctiv și durabil. Industria alimentară: florile sunt comestibile și sunt utilizate în unele culturi pentru a da gust și aromă anumitor preparate culinare, cum ar fi jeleul sau dulceața. Industria cosmeticelor: extractele din plantă sunt utilizate în unele produse cosmetice datorită proprietăților lor antiinflamatorii și calmante pentru piele. Deoarece lemnul este dens și greu, este adesea preferat pentru construcția de elemente de lemn care trebuie să suporte greutate, cum ar fi podelele și grinzile. Dar este utilizat şi în producerea de obiecte de artă și instrumente muzicale de înaltă calitate, datorită texturii fine, densității și rezistenței sale.
Avertizare: persoanele cu sensibilitate sau alergie la plante din familia Oleaceae, cum ar fi măslinul sau iasomia, pot dezvolta reacții alergice la liliac. În cazul în care ai avut reacții alergice la alte plante sau suferi de alergii în general, este recomandat să fii precaut în utilizarea sau consumul liliacului. Liliacul poate interacționa cu anumite medicamente. De exemplu, liliacul poate avea un efect diuretic ușor și poate interacționa cu medicamentele diuretice, cum ar fi furosemidul, potențiind efectul diuretic. De asemenea, poate exista o interacțiune cu medicamentele sedative sau antianxietate, deoarece liliacul are proprietăți calmante și relaxante. În plus, ca și în cazul altor plante, consumul excesiv al florilor sau frunzelor de liliac poate provoca tulburări gastrointestinale minore, cum ar fi greața sau diareea, în unele cazuri.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
