Face parte din Familia Apiaceae/ Umbelliferaceae (Apiacee/Umbelifere), este o plantă perenă, înaltă până la 1 metru, este originară din Europa şi Asia, fiind înrudită cu morcovul, i se mai spune şi iarba caprei;
Numele vine de la cele două cuvinte greceşti „aegos” care înseamnă capră şi „podion” care înseamnă picior, iar cel de podagraria, este un epitet ce face referire la faptul că planta se utilizează în tratamentul gutei.
Creşte în regiunile împădurite cu numeroase tufe şi buruieni, la altitudini până la 1800 metri, preferă locurile cu soare, solul bogat în nutrienţi, foarte bine drenat, cu un pH uşor acid şi conţinut de azot.
Rădăcina: este subterană, târâtoare;
Tulpina: este ramificată, cu numeroşi perişori fini la exterior şi goală la interior;
Frunzele: cele bazale sunt mari, ovale, puţin parfumate, şi alcătuite din trei părţi cu marginile dinţate, frunzele din partea superioară sunt vizibil mai mici, scurte şi înguste;
Florile: apar în vârful tulpinei flori mici cu petale albe şi 5 stamine fiecare, perioada de înflorire este la mijlocul verii iar fructele apar în ultima lună de vară;
Utilizare: de la plantă se folosesc rădăcina şi frunzele care sunt comestibile şi se folosesc în salate şi supe ca orice legumă, radăcina are un conţinut semnificativ de caroten, fier, vitamina C, potasiu, dar şi elemente active ce fac să aibă efecte foarte bune asupra unor boli de tipul gută, artrită şi reumatism;
Rădăcina acestei plante, întâlnită şi la noi, are proprietăţi antiinflamatorii, iar în trecut era des folosită în tratarea artritelor. Persoanele cu piele sensibilă, pot suferi iritaţii la atingerea frunzelor, dacă zona respectivă de piele este expusă la soare.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut: