Face parte din Familia Valerianaceae (Valerianacee), este o plantă anuală, înaltă până la 30 cm, creşte în zonele de dealuri, câmpii, păşuni, în grădini, livezi, preferă solul acid, neutru şi alcalin, fertil, umed, nisipos sau argilos, expus soarelui, nu poate creşte la umbră, îşi are originea în Europa, Asia şi nordul Africii, i se mai spune şi salata mielului, salata de câmp, salata de porumb, corn salad, common cornsalad, lamb’s lettuce, feldsalat, nut lettuce, fetticus, field salad, lewiston cornsalad, rapunzel, lechuaga de campo;
Sinonime: Valeriana locusta, Valeriana locusta var. olitoria, Valerianella olitoria;
Multe plante care aparţine acestui gen (Valerianella amarella, Valerianella chenopodifolia, Valerianella dentata, Valerianella eriocarpa, Valerianella florifera, Valerianella longiflora, Valerianella palmeri, Valerianella nuttallii, Valerianella umbilicata), sunt cunoscute sub denumirea populară de salată de porumb, deşi acest nume se referă cel mai adesea la Valerianella locusta;
Contrar denumirii sale populare planta nu este înrudită cu salata (Lactuca sativa var. capitata), şi este etichetată în mod greşit chiar de producători drept valeriană (Valeriana officinalis), chiar şi la supermarket o găsim sub acelaşi nume impropriu, deşi în română valeriana este cu totul altă plantă;
Planta creşte sălbatic în anumite părţi din Europa, nordul Africii şi Asia de Vest, în Europa şi Asia este o buruiană obişnuită ce creşte pe terenurile cultivate, a fost cultivată comercial în Londra în secolul al XVIII-lea, dar este cultivată mai ales în regiunea Nantes, Franţa, fiind principalul cultivator al Europei, unde această plantă este foarte apreciată devenind o specialitate în bucătăria francezilor, a fost cultivată pentru prima dată şi introdusă în meniul regelui Ludovic al XIV-lea de grădinarul regal Jean Baptiste de la Quintinie, a fost cultivată şi de Preşedintele american Thomas Jefferson în grădina sa la începutul anilor 1800, în anul 1597 apare şi în Ierbarul ilustrat al botanistului englez John Gerard numită Herball sau Generall Historie of Plantes;
Florile: sunt mici, cresc sub formă de bucheţele de culoare alb-albăstruie, înfloreşte în luna aprilie până în luna iunie, specia este hermafrodită (are atât organe masculine cât şi feminine), planta este autofertilă;
Frunzele: sunt de culoare verde-deschis, lanceolate, rotunde la vârf, de aproximativ 15 cm lungime şi 1-3 cm lăţime, cele inferioare cresc în formă de rozetă pe patru rânduri, opuse, ovale, prevazute cu nervuri proeminente, cele superioare sunt lipsite de codiţe (de peduncul- sunt sesile), sunt mai mici, înguste (lanceolate), şi uşor zimţate;
Substanţe: vitamine A, C(conţine de trei ori mai multă vitamina C decât salata obişnuită), D, E, K, B1, B2, B6, substanţe minerale: fier, potasiu, cupru, zinc, mangan, sodiu, magneziu, seleniu, zinc, fosfor, conţine clorofilă, antioxidanţi;
Utilizare: planta are proprietăţi diuretice şi uşor laxative, util în creşterea imunităţii organismului, util în lupta contra scorbutului (boală cronică datorată lipsei de vitamina C în alimentaţie);
Alte utilizări: frunzele care se recoltează înainte ca planta să înflorescă, se folosesc proaspete sub formă de salată sau fierte ca spanacul, are o textură fină, cu aromă uşor picantă, cu gust de nucă, este versatilă şi se foloseşte în multe combinaţii alături de legume şi fructe.
