Face parte din Familia Ericaceae (Ericacee), este o plantă perenă înaltă până la 30 cm, este rezistent la condiţiile extreme: temperaturi de până la -40 de grade şi vânturi puternice, prosperă în solurile umede şi acide, creşte în zonele de munte la peste 1300 m altutudine, pe pajişti alpine, în luminişuri de pădure, îşi are originea în Europa, Asia şi America de Nord, i se mai apune şi smârdar, merişoare, coacăz de munte, afin roşu, pomuşor, cimişir, saschiu, pervincă, cununiţă, montain cranberry, cowberry, whimberry, red whortleberry, lingonberry, partridgeberry, bearberry, northern montain cranberry;
Există două soiuri care diferă prin mărimea frunzelor: Vaccinium vitis-idaea var vitis-idaea cu frunzele de 10-30 mm lungime şi Vaccinium vitis-idaea var minus cu frunzele de 5-18 mm lungime, hibridul dintre Vaccinium vitis-idaea şi Vaccinium myrtillus este numit Vaccinium intermedium Ruthe;
Sinonime: Vitis- idaea punctata var minor, Vaccinium vitis-idaea var minus, Rhodococcum minus, Vitis-idaea punctifolia, Vitis- idaea punctata, Vaccinium jesoense, Rhodococcum vitis-idaea, Myrtillus exigua;
Florile: sunt de culoare alb-roz, grupate câte 2-3 cu câte 5 petale unite, sub formă de clopoţel, înfloreşte din luna mai până în luna iunie, specia este hermafrodită (are organe masculine cât şi feminine), este polenizată de albine, planta este autofertilă;
Fructele: sunt mici, zemoase, lucioase, de 6 mm în diametru, la început sunt albe apoi devin roşii, cu un gust acid, dacă sunt lăsate pe ramuri până în iarnă acestea se îndulcesc;
Frunzele: pe tulpinile ramificate cresc frunzele alungite, rotunjite spre vârf, pe faţa superioară este de culoare verde-inchis iar pe faţa inferioară verde-deschis şi cu puncte negre, îşi păstrează frunzele verzi tot timpul anului (sempervirescent);
Substanţe: proteine, antioxidanţi (antocianine, proantocianine), fitonutrienţi, acizi organici, flavonoide (quercetină), fibre, fructoză, glucoză, saponine, acizi graşi esenţiali Omega 3, 6 şi 9, tanini, vitamine: C, A, B1, B2, B3, substanţe minerale: potasiu, fosfor, calciu, magneziu;
Utilizare: de la plantă se folosesc frunzele (recoltate la începutul verii apoi uscate) şi fructele (recoltate în perioada septembrie-octombrie), sunt apreciate pentru proprietăţile antiflamatorii, diuretice, astringente, antiseptice, diaforetic (provoacă transpiraţia), este benefic în tratarea problemelor ce apar la nivelul tractului urinar, combate bacteria Helicobacter pylori, benefic asupra sistemului cardiovascular, asupra tractului digestiv, în artrită, diabet, scade inflamaţia la nivelul gingiilor, întăreşte sistemul imunitar, benefic pentru gripă, guturai, gonoree, diaree, reumatism, luptă împotriva tumorilor maligne, neutralizează radicalii liberi din organism;
Alte utilizari: folosite sub formă de suc, sirop, în diferite preparate: dulceaţă, gem, prăjituri, diferite sosuri, confiate, frunzele sunt incluse în compoziţia unor ceaiuri diuretice, din frunze şi tulpini se obţine un colorant galben şi din fructe se obţine un colorant violet, florile produc o cantitate mare de nectar şi sunt foarte atractive pentru albine de aici mierea de merişoare;
Avertizare:
– aciditatea mare a merişoarelor poate provoca diaree sau reflux gastro-esofagian în cazul administrării îndelungate;
– poate interacţiona cu medicamente anticoagulante, aspirina, cu unele antibiotice, cu medicamentele care scad lipidele (statinele);
– nu se administrează femeilor însărcinate, persoanelor care suferă de adenom de prostată şi obstrucţii ale tractului urinar;
– ceaiul trebuie băut cu pauze între ele (nu în mod regulat) deoarece conţine o substanţă numită arbutină care în exces devine toxică.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
