Face parte din Familia Ulmaceae (Ulmacee), este un arbore foios înalt până la 30 m, trăieşte aproximativ 300-400 de ani, întîlnit în pădurile de câmpie şi de deal, rezistent la schimbări de temperatură şi secetă, îşi are originea în Europa, Asia şi nordul Africii, i se mai spune şi caragacei, ulmac, ulmar, şleau, field elm;
Epitetul specific minor face referire la frunzele mici pe care le are arborele decât ale celorlalte specii europene, se disting doi arbori hibrizi în mod natural: Ulmus hollandica (Ulmul olandez) provenit din Ulmus minor cu Ulmus glabra şi Ulmus pumila care provine din Ulmus minor cu Ulmus siberian;
Sinonime: Ulmus campestre, Ulmus campestris, Ulmus canescens, Ulmus carpinifolia, Ulmus coritana, Ulmus densa, Ulmus araxina, Ulmus boissieri, Ulmus foliacea, Ulmus georgica, Ulmus grossheimii, Ulmus micrantha, Ulmus minor suberosa, Ulmus nemoralis, Ulmus nitens, Ulmus pilifera, Ulmus procera, Ulmus stricta, Ulmus tortuosa, Ulmus tetrandra, Ulmus uzbekistanica, Ulmus wissotzkyi;
Florile: sunt de culoare brun-violacee, apar înaintea frunzelor, se dezvoltă în mănunchiuri (sub formă de ciucure, moţ), fără petale, sunt hermafrodite, înfloreşte în lunile martie-aprilie, urmate de fructe aripate de culoare gălbuie, frunctifică începând de la vârsta de 10-20 de ani;
Frunzele: sunt aşezate de o parte şi de alta a tulpinilor, în formă eliptică cu vârful ascuţit, asimetrice cu marginile zimţate, de culoare verde-închis, pe partea superioară sunt lucioase, prezintă peri moi pe partea inferioară, are 12 perechi de vene laterale, dimensiunile pot varia în funcţie de maturitatea arborelui, o caracteristică comună este prezenţa glandelor negre minuscule de-a lungul venelor frunzelor, detectabile doar cu ajutorul unei lupi;
Trunchiul: este drept, îngroşat la bază, scoarţa este de culoare cenuşiu-închis prevăzut cu brazde longitudinale adînci, cu coroana globuloasă şi ramuri ascendente, ramurile (lujerii tineri) sunt brun-roşcaţi netezi acoperiţi cu perişori fini;
Rădăcina: este dezvolatată în adâncime dar şi lateral prezentând ramificaţii;
Substanţe: răşini, nucilagii, tanini, săruri minerale, substanţe amare;
Utilizare: scoarţa bogată în tanin şi mucilagii, cu efect dezinfectant, cicatrizant şi astringent, se foloseşte mai ales extern în dermatită, eczeme, furunculi, hemoroizi, măncărimi, în tratarea rănilor, arsurilor uşoare, împotriva căderii părului, boli cardiovasculare, reumatism, util în hidropizie (acumulare de lichid sau gaz într-o cavitate a organismului sau anumite ţesuturi), boli ale tubului digestiv, boli pulmonare, insomnie, sub formă de decoct, infuzie, tinctură, pudră, cataplasmă;
Alte utilizări: lemnul este foarte durabil şi elastic putându-se curba foarte uşor la abur, rezistent la umiditate, se colorează uşor în orice culoare, rezistă în mod natural netratat chimic aproximativ 200 de ani de la momentul tăierii, util în fabricarea mobilei, util în construcţia croselor de hochey, construcţia arcurilor pentru tir, în construcţia cutiilor decorative, a bolurilor, a vazelor, în obţinerea parchetului, a scărilor, în conţecţionarea căruţelor, în confecţionarea vapoarelor şi navelor maritime, ca furnir şi lemn masiv, uscarea se face natural deoarece uscarea artificială deformează lemnul şi se poate crăpa;
Ştiaţi că:
– lemnul fiind greu şi rezistent la umiditate a fost folosit în Antichitate la construcţia ţevilor pentru transportul apei;
– primii piloni pe care a fost construit London Bridge (unul dintre cele mai vechi poduri rutiere peste Tamisa, Londra, construit în anuii 1176-1209), au fost din lemn de ulm;
– în România există un Ulm de câmp, în vârstă de 300 de ani, se află pe un teren care exista în trecut o moară de apă, lângă podul de pe pârâul Baraolt, la nord de satul Capeni, Judeţul Covasna, are o înălţime de 35 m, circumferinţa de 7,3 m.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
