Face parte din Familia Lamiaceae/ Labiatae (Lamiacee/ Labiate), este cultivată ca plantă aromatică, anuală, folosită pentru frunzele sale aromatice, înaltă până la 50 cm. Este sensibilă la frig, iubeşte căldura şi umiditatea. Se dezvoltă în diverse tipuri de sol nisipos, lutos, aluvial, îşi are originea din regiunile tropicale din Africa Centrală, până în Asia de Sud-Est. I se mai spune şi mătăcină, borjolică, busuioc dulce, floare de noroc, basil, great basil, sweet basil.
Sinonime: Ocimum album, Ocimum anisatum, Ocimum barrelieri, Ocimum medium, Plectranthus barrelieri.
Numele de „basilicum” provine din latină „basileus” şi greacă „basilikon” şi înseamnă „princiar” sau „regal”, posibil pentru că se credea că planta a fost folosită la producerea parfumurilor regale. Se spune că busuiocul a fost găsit lângă mormântul lui Hristos după Înviere, unele Biserici folosesc planta pentru ritualurile de sfinţire a apei. Grecii dar şi romanii considerau busuiocul „iarba dragostei şi a fertilităţii”, înflorirea fiindu-i celebrată prin serbări şi adevărate ritualuri. Planta a fost utilizată la îmbălsămarea străvechilor mumii egiptene, în India fiecare hindus era îngropat cu o frunză de busuioc pe piept.
Florile: sunt mici şi albe, cresc dintr-o inflorescenţă centrală, aranjate într-o terminaţie numită racem, specia este hermafrodită (are organe masculine cât şi feminine) polenizată de albine.
Frunzele: pornesc dintr-o tulpină cu patru muchii, de culoare verde-deschis, lucioasă pe partea superioară, moi şi acoperite cu perişori, ascuţite la vârf.
Tipuri de busuioc: se cunosc mai bine de 60 varietăţi de busuioc în funcţie de zona geografică în care aceasta creşte, dintre ele sunt busuiocul „frunză de salată”, busuiocul „Mammoth”, busuiocul „Genovese”, busuiocul „nufăr”, busuioc „picant”, busuiocul grecesc „Yevani”, busuiocul „mic”, busuiocul „Boxwood”, busuiocul „purpuriu”, busuiocul „Magical Michael”, busuioc „Purpurascens”, busuioc „roşu rubin”, busuioc violet „Osmin”, busuiocul cubanez, busuiocul tailandez (Horapa), busuiocul „Siam Queen”, busuioc mexican „Cinnamon”, busuioc de anason „Licorice”, busuiocul „Mrs.Burns Lemon” (similară cu busuiocul de lămâie).
Substanţe: eugenol, cinamat de metil, citronelol, estragol, geraniol, linalool, metil-cavicol, mircen, pinen, ocimen, terpineol, camfor, carbohidraţi (fibre alimentare, glucide), substanţe minerale: calciu, fier, magneziu, fosfor, potasiu, sodiu, zinc, cupru, mangan, seleniu, vitamine: C, B1, B2, B3, B6, B12, coline, A, E, D, K, proteine.
Utilizare: se folosesc frunzele şi florile cu proprietăţi diuretice, antiinflamatoare, antiseptice, calmante asupra sistemului nervos (tulburări de somn, anxietate, nervozitate), al sistemului digestiv (greţuri, vărsături), bronşită, afecţiuni gastrointestinale, febră, gută, dureri de stomac, colici intestinale, meteorism abdominal, infecţii urinare, laringită, faringită, gripă, ulcer gastric, stimulează pofta de mâncare, sub formă de infuzie, decoct, diferite unguente şi creme, sub formă de comprese cu frunze sau tinctură de busuioc pe răni, micoze, eczeme, înţepături de insecte, este folosit şi în enteroviroze. Rădăcina este folosită în tratamentul afecţiunilor intestinale, extractele din plantă sunt bactericide sunt eficiente împotriva paraziţilor interni.
Alte utilizări: busuiocul este un ingredient versatil care dă o aromă deosebită preparatelor culinare, frunzele se folosesc în stare proaspătă în bucătărie la adaosuri de salete, diferite mâncăruri. Este unul din ingredientele principale ale sosului pesto (o specialitate italiană provenind din oraşul Genova, pesto înseamnă „a zdrobi”), este gătit cu fructe proaspete, adăugat în gemuri de fructe, sosuri, în diverse băuturi. Se prepară vin de busuioc în scop terapeutic, busuiocul se poate usca, folosi proaspăt sau ţinut în congelator. Este utilizat în industria parfumurilor, pentru că aroma plantei este durabilă şi plăcută, în cosmetică : extern se pot face băi cu aburi din infuzii concentrate pentru tratarea tenurilor sensibile, acneice, uleiul volatil extras din plantă este utilizat în caz de răceli, pentru desfundarea căilor respiratorii, utilizat în băi, în aromaterapie, masaje. Seminţele de busuioc devin gelatinoase când sunt înmuiate în apă fiind utilizate la deserturi sau adăudat în aluatul de pâine, este un bun repelent datorită uleiului esenţial pe care îl produce, în casă planta proaspătă sau uscată respinge ţânţarii, muştele, insectele, sau este plantată special pentru dăunătorii din sere.
Înmulţire: planta se înmulţeşte prin seminţe, care se seamănă în lunile martie- aprilie, ele germinează la temperaturi de 12-21 grade, răsadurile pot fi crescute în ghiveci cu pământ mai nisipos din luna februarie. Planta trebuie ferită de vânt, pentru a nu permite dezvoltarea florilor trebuie tăiate vârfurile plantei, pentru a avea busuioc verde tot anul trebuie plantată în ghiveci prevăzut cu orifiuciu pentru drenaj, ţinută în casă la temperaturi de minim 18 grade, trebuie poziţionată strategic astfel încît să bată lumina soarelui, dacă nu are soare frunzele îngălbenesc (poate fi şi că nu are apă destul). Trebuie udată zilnic cu puţină apă, dacă are prea multă apă rădăcinile vor putrezi şi planta moare, pentru a avea frunze mai multe, florile trebuie să fie tăiate cu un pic din tulpină deasupra frunzelor deoarece acestea absorb nutrienţii necesari frunzelor.
Avertizare:
– în intervenţii chirurgicale nu este indicată folosirea plantei deoarece poate da sângerare excesivă;
– nu este recomandată femeilor însărcinate, celor care alăptează, nici bebeluşilor şi copiilor mici;
– atunci când este cultivată în apropierea zmeurii, aceasta îi poate întârzia fructificarea, în schimb creşte foarte bine în prezenţa roşiilor;
– atunci când este utilizat în exces şi pe termen lung, busuiocul conţine o substanţă numită estragol care poate spori riscul de cancer la ficat;
– la unii oameni poate determina un nivel scăzut al zahărului din sânge.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
