Face parte din Familia Magnoliaceae (Magnoliacee), este un arbore înalt până la 20 m, creşte la altitudini cuprinse între 300-1500 m, pe văile râurilor şi în zonele montane, este apreciată ca plantă de ornament pentru florile sale mari, plantată fiind în parcuri şi grădini pentru aspectul său deosebit, îşi are originile în Asia, i se mai spune şi arborele chinezesc de magnolie, houpu magnolia, magnolia bark;
Sinonime: Houpoea officinalis;
Specii asemănătoare: Magnolia obovata (florile sunt roz-violet, parfumate, sub formă de lalele);
Florile: apar înaintea frunzelor, sunt albe, înfloreşte din luna mai până în luna iunie, sunt parfumate, au 10-15 cm lăţime;
Frunzele: sunt largi, ovate, alterne, de 30-40 cm lungime şi 15-20 cm lăţime;
Scoarţa: este groasă de culoare maro, se colectează din luna aprilie până în luna iunie, are un miros aromat cu gust amar înţepător;
Substanţe: compuşi polifenolici (magnolol, honokiol) cu proprietăţi antioxidante, antiinflamatorii, antimicrobiene, antitumorale), ulei volatil, alcaloizi;
Utilizare: scoarţa arborelui, (mugurii şi florile) are o istorie străveche în medicina tradiţională chineză, japoneză şi coreeană, este folosită la tratarea tusei, alergiilor, astmului, ulcerului, insomniei, gastritei, greţurilor, diaree, crampe menstruale, scăderea anxietăţii, depresiei (ceaiul de magnolie cu cel de ghimbir), util în indigestie, ajută în tratamentul bolii Alzheimer, accident vascular cerebral (AVC), sub formă de decoct, diferite extracte, produse cosmetice, diferite medicamente, uleiuri, pastă de dinţi, creme;
Avertizare:
– poate da efecte secundare persoanelor sensibile, ca arsuri ale stomacului, ameţeli, dureri de cap, dermatită alergică, greaţă, vărsături,
– persoanele care vor suferi o intervenţie chirurgicală le este recomandat să nu folosească planta cel puţin 2 săptămâni înainte, deoarece poate interfera cu funcţionarea sistemului nervos central şi poate încetini coagularea sângelui;
– împreună cu alcoolul poate provoca somnolenţă excesivă;
– nu este indicată în timpul sarcinii deoarece blochează contracţiile uterine;
– persoanele cu hemofilie ar trebui să evite această plantă;
– cei care suferă de boli hormonale nu trebuie să consume această plantă pentru că magnolia poate influenţa funcţia hormonală în acelaşi mod ca estrogenul.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut: