Face parte din Familia Ericaceae (Ericacee), este un arbust sempervirescent, (îşi menţine frunzele verzi în toate anotimpurile), cu ramuri dese şi dezvoltate aproape verical, înalt până la 3 m, se găseşte în mod natural pe versanţii stâncoşi şi în zonele forestiere muntoase, preferă solurile bine drenate, umede, uşor acide, bogate în substanţe nutritive, creşte în plin soare dar şi la umbră parţială, este cultivată ca plantă decorativă, îşi are originea în America de Nord, i se mai spune şi dafin american, dafin de munte, calico, spoonwood, calico bush, mountain laurel;
Planta a fost înregistrată pentru prima dată în anul 1624 în America, şi a fost numită după exploratorul şi botanistul finlandez Peter Kalm, care a fost unul dintre elevii importanţi ai lui Carl Linnaeus (botanist suedez cunoscut ca „tatăl taxonomiei moderne”), care a explorat viaţa plantelor în unele părţi din America de Nord, trimiţând mostre şi informaţii despre plantă, ajutând la descrierea acesteia, epitetul specific „latifolia” înseamnă „cu frunze largi”;
Florile: sunt de culoare alb-roşietice sau vişiniu, specia este hermafrodită (are organe masculine şi feminine), polenizată fiind de albine, înfloreşte în lunile mai-iunie, care acoperă întreaga plantă şi durează câteva săptămâni, sunt formă de cupă, cu 5 laturi, de 2,5 cm lăţime cu marcaje purpurii în interior, apar în ciorchini, planta are o metodă inedită de a-şi distribui polenul şi anume că pe măsură ce planta creşte, filamentele staminelor sale sunt îndoite şi aduse în tensiune, când o insectă se aşează pe floare, tensiunea este eliberată catapultând puternic polenul asupra insectei, floarea este capabilă să-şi arunce polenul până la 15 cm depărtare;
Frunzele: sunt largi, persistente, eliptic-lanceolate, alterne, lucioase, sunt de culoare verde închis deasupra, şi de culoare verde gălbui dedesubt, au 3-12 cm lungime şi 1-4 cm lăţime, frunzele se pot decolora peste vară din cauza soarelui puternic;
Utilizare: frunzele în trecut erau folosite de unele triburi din America de Nord, ca remediu analgezic, astringente, dezinfectante, calmante, sub formă de infuzie, decoct sau cataplasme pentru răni, umflături, durerile reumatice, crampe musculare, în prezent este folosit doar în homeopatie la prepararea medicamentelor antireumatice şi antinevralgice;
Alte utilizări: lemnul de laur este greoi şi puternic, folosit pentru fabricarea de instrumente mici, obiecte de uz casnic, coroane, mobilier, balustrade, ceasuri de lemn, în sculpură, fiind şi un combustibil bun;
Avertizare:
– toate părţile plantei sunt otrăvitoare pentru animale dar şi oameni dacă este ingerată, datorită substanţelor toxice: grayanotoxină şi arbutinei, simptomele apar după 6 ore după inghiţire, începând cu dificultăţi în a respira până la convulsii, paralizie, comă;
– situaţiile de otrăvire la om poate rezulta din ingerarea mierii făcute de albinele care se hrănesc cu nectarul florilor;
– frunzele de laur sunt asemănătoare cu cele de dafin (Laurus nobilis), atenţie la plantă.
