Face parte din Familia Fagaceae (Fagacee), este un arbore de foioase, înalt până la 30-40 m, are o durată de viaţă de 150-200 ani, dar poate ajunge până la 300 de ani, creşte în zona temperată, este sensibil la îngheţul de primăvară, preferă o atmosferă umedă cu ceaţă frecventă, solurile permeabile, fertile, profunde, bogate în humus, verde pe timpul verii, îşi are originile în Europa, i se mai spune şi fagul european, the European beech, common beech.
Numele „Fagus” derivă din cuvântul grecesc „phagein” care înseamnă „a mânca”, deoarece fructele fagului sunt comestibile, numele de Fagus sylvatica este dat de Carl Linnaeus, botanist, zoolog şi medic suedez, cunoscut drept „tatăl taxonomiei moderne”, este cel care a oficializat nomenclatura binominală, sistemul modern de denumire a organismelor;
Sinonime: Fagus cochleata, Fagus asplenifolia, Fagus aenea, Castanea fagus, Fagus comptoniifolia, Fagus crispa, Fagus cristata, Fagus cucullata, Fagus cuprea, Fagus echinata, Fagus incisa, Fagus laciniata, Fagus pendula, Fagus purpurea, Fagus quercoides, Fagus salicifolia, Fagus sylvestris, Fagus tortuosa, Fagus variegata;
Florile: sunt unisexuat-monoice (cu flori mascule şi femele pe acelaşi exemplar) , înflorirea are loc în luna mai;
Mugurii: sunt lungi de 1-3cm, ascuţiţi la vârf, cu numeroşi solzi bruni, apar în luna martie;
Fructele: sunt maronii, triunghiulare, stau câte două în capsule spinoase, de culoare brun-roşcată, sunt numite jir sau nuci, care apar toamna în luna octombrie şi sunt comestibile;
Frunzele: sunt căzătoare de culoare verde închis strălucitor, acoperite cu perişori, cu o formă uşor lăţită, ovală cu margini zimţate şi vârful ascuţit, toamna frunzele îşi schimbă culoarea în galben-cărămiziu, dar o parte din frunze rămân pe copac până la primăvară;
Tulpina: este dreaptă, ramurile pleacă de la bază, cele principale sunt îndreptate în sus, coroana este globuloasă;
Scoarţa: este netedă, de culoare cenuşie-albicioasă, se recoltează în luna martie de pe lujerii tineri brun-verzui şi uşor păroşi, fâşiile de scoarţă se usucă în mănunchiuri legate, suspendate în locuri bine aerisite;
Utilizare: în Evul Mediu era folosit ca remediu împotriva febrei, vindecarea rănilor, a icterului, infuzia de scoarţă este folosită în combaterea febrei, pentru tratarea diereei şi dizenteriei, calmant, compresele şi unguentele din cenuşa de fag sunt utile în tratarea rănilor purulente, ulcere, inflamaţii, articulaţii umflate, boli de piele, reumatism, gută, frunzele crude foarte tinere pot fi consumate în salată, gudronul de fag rezultat în urma arderii, se foloseşte în dermatite, şi ameliorează vindecarea afecţiunilor respiratorii, din ramuri tinere şi frunze se face un decoct care se adaugă la apa băii, din frunzele mature uscate, se prepară o pulbere care se pune pa rănile greu vindecabile, din mugurii de fag se prepară o infuzie pentru litiază renală, colici renale, pentru tratarea emfizemului pulmonar, cărbunele obţinut din arderea lemnului are proprietăţi antiacide şi absorbante pentru gazele şi toxinele intestinale;
Alte întrebuinţări: în Anglia, în secolul al XIX-lea în perioade de crize economice sau războaie din nucile de fag, prin presare se extrăgea ulei pentru gătit şi lămpi, fructele sunt o sursă de hrană esenţială peste iarnă pentru diferite animale, prin distilare se extrage acidul acetic, este folosit ca lemn de foc, în construcţii, în industria mobilei (aburirea face lemnul mai uşor de prelucrat), în fabricarea a numeroase obiecte şi instrumente, obiecte casnice, fumul din rumeguşul de fag este folosit la afumarea diferitelor caşcavaluri europene, carne şi şuncă, seminţele prăjite macinate pot fi folosite ca înlocuitor de cafea, era utilizat ca bază pentru prepararea pastelor de dinţi, din fructele de fag se face făină care se adaugă în pâine, supe, tocăniţe;
Substanţe: proteine, fibre, acizi graşi, compuşi de natură flavonoidă: miricetina, leucodelfina, acid elagic, camferol, everatină, tanin, acid cafeic, acid cumaric, substanţe minerale: calciu, potasiu, sodiu, fier;
Avertisment: fructele fagului sunt comestibile, dar sunt uşor toxice şi nu trebuie consumat în cantităţi mari datorită taninurilor şi alcaloizilor pe care le conţin, şi care poate provoacă ameţeli, dureri de cap;
Ştiaţi că:
– fagul, o dată la 4-5 ani produce fructe (jir) în exces pentru ca animalele să nu le poată consuma pe toate şi astfel pădurea să se perpetueze;
– arborii de fag formează o reţea uriaşă subterană din rădăcini şi ciuperci, care conectează sute de copaci, acestea formează un păienjăniş de sute de km, prin care comunică copacii bătrâni şi puieţii, transmiţându-le carbon, azot şi apă, ele îşi reduc şi rădăcinile pentru a face loc celor tineri şi chiar înainte de a muri transmit dioxid de carbon şi semnale chimice care întăresc comunitatea;
– cea mai mare pădure de fagi din Europa este în Parcul Naţional din Semenic, Cheile Caraşului;
– pe fag cresc aproximativ 200 specii diferite de ciuperci, unele fiind chiar comestibile;
– lemnul de fag poate putrezi cu uşurinţă dacă nu este protejat de gudronul făcut din propria scoarţă;
– în România există un aşa numitul „fago-molid”, un arbore de 45 de ani, provenit de fapt dintr-un fag şi un molid din Localitatea Câmpu lui Neag, Judeţul Gorj;
– împătămiţii drumeţiilor sunt invitaţi în aer liber într-o zonă pitorească pe traseul Circuitul „Fagul Prinţesei” marcat cu triunghi roşu, de dificultate medie, în Breaza de Sus, Judeţul Prahova, pe traseu veţi fi întâmpinaţi de un fag secular numit „Fagul Prinţesei”, sau „Copacul ăl mare”, se găseşte în Pădurea Cheia Proviţei, într-o poiană pe malul stâng al pârâului Târsa, se spune că era locul preferat al principesei Zoe Bibescu-Brâncoveanu, stăpâna moşiei Breazu de acum un veac şi jumătate.
