Alte denumiri: floarea Paştelui, crin imperial, laleaua regală, coroana împăratului, laleaua împăratului, imperial crown, imperial fritillary, Kaiser’s crown.
Sinonime: Lilium imperiale, Fritillaria aurantiaca, Fritillaria carica, Fritillaria crassifolia, Fritillaria elwesii, Fritillaria persica var. imperialis, Fritillaria rubra.
Face parte din Familia Liliaceae (Liliacee), este o plantă perenă înaltă până la de 1,2 – 1,5 metri, fiind cultivată încă din secolul al XVI-lea. Originea sa se regăsește în regiunile montane din Asia Centrală și Asia de Vest, cum ar fi Iranul, Irakul, Afganistanul, Turkmenistanul și Tadjikistanul. Această specie a fost cultivată de oameni din timpuri străvechi pentru bulbii săi, care au fost folosiți ca hrană și medicament în medicina tradițională. În prezent este cultivată în toată lumea ca plantă ornamentală fiind apreciată în grădinărit pentru frumusețea și eleganța sa, utilizată pentru decorarea grădinilor și a parcurilor.
Descrierea științifică a acestei plante a fost realizată pentru prima dată de botanistul englez John Parkinson în lucrarea sa intitulată „Paradisi in Sole Paradisus Terrestris” publicată în 1629. În această carte, Parkinson descrie planta ca fiind deosebit de frumoasă și o denumește „Crown Imperial” datorită formei sale regale. De atunci, planta a fost studiată și descrisă în mai multe lucrări botanice și a devenit o plantă populară în grădinile europene datorită aspectului său impresionant și aromei sale plăcute.
Numele său botanic „Fritillaria” provine din cuvântul latin „fritillus”, care se traduce ca „zaruri” sau „cutie cu zaruri”, datorită aspectului bulbilor acestei plante care au o formă asemănătoare cu a unor zaruri. Adjectivul „imperialis” se traduce ca „imperial” și face referire la formele sale regale și mărețe, precum și la popularitatea acestei plante în grădinile aristocratice europene din secolele trecute.
Există cel puțin câteva zeci de varietăți de Fritillaria imperialis, care sunt cultivate în prezent în grădini și colecții de plante ornamentale din întreaga lume cum ar fi: Fritillaria imperialis „Maxima Lutea” – o varietate cu flori galbene, mai mari decât cele ale soiului standard. Fritillaria imperialis „Rubra” – o varietate cu flori de culoare roșie închis, destul de rară. Fritillaria imperialis „Aurora”– o varietate cu flori portocalii aprinse, care au petale exterioare ondulate și mai mici decât cele ale soiului standard. Fritillaria imperialis „William Rex”– o varietate cu flori în nuanțe de roșu aprins, foarte spectaculoase. Fritillaria imperialis „Lutea” – o varietate cu flori de culoare galben-verzui, mai puțin întâlnită decât celelalte varietăți menționate mai sus.
Florile: sunt deosebit de frumoase și impresionante. Acestea sunt mari, cu o corolă formată din șase petale cu linii mai închise la culoare şi care se unesc la bază pentru a forma o cupă în formă de clopot. La baza florilor se găsesc bracteele, ele sunt de obicei mai mici decât frunzele normale ale plantei și au o funcție importantă în protejarea florilor împotriva temperaturilor scăzute și a vântului. Florile pot fi de culoare portocalie aprins, roșie, galbenă sau albă, iar la interior prezintă pete de culoare maro sau purpuriu. Cresc în grupuri mari, asemănătoare unor ciorchini sau stive, la vârful unui tulpini groase și robuste. Floarea are dimensiuni impresionante, putând ajunge până la 10-15 cm în lungime și până la 12-20 cm în diametru. Înfloreste in perioada primăverii, de obicei in aprilie sau mai, in functie de zona geografica si de conditiile meteorologice. Este o planta hermafrodită, adică are atât organele reproductive masculine, cât și cele feminine, pe aceeași floare. Florile au un miros dulce și plăcut, amintind de vanilie și zahăr ars. Acest miros se datorează prezenței unor compuși volatili în petalele florilor, cum ar fi aldehidele și alcoolii, care sunt responsabili de aroma dulce și intensă.
Fructul: este o capsulă, adică o structură uscată, deschisă la maturitate, care conține semințele plantei. Capsula are o formă ovală sau alungită, cu o lungime de aproximativ 5-7 cm și o lățime de 2-3 cm. Este acoperită cu mici proeminențe și are o textură aspră. La maturitate, capsula se deschide în două sau trei secțiuni, eliberând semințele în mediul înconjurător. Semințele sunt mici și negre, cu o formă asemănătoare unor boboci de chimen, și sunt adaptate pentru a fi răspândite prin vânt sau prin alte mijloace.
Frunzele: sunt dispuse alternativ pe tulpină, sunt de culoare verde, lungi și înguste, având o formă alungită și un vârf ascuțit în formă lanceolată sau ovală, cu marginile ușor ondulate și crenelate. La bază formează o rozetă densă, prezintă o textură mată și netedă, fără peri sau alte structuri în relief. Dimensiunile frunzelor variază în funcție de specia de Fritillaria, dar în general ele pot ajunge până la 30-40 cm în lungime și până la 15-20 cm în lățime.
Tulpina: este groasă și erectă, cu o înălțime care poate ajunge până la 1 metru. De-a lungul tulpinii, frunzele sunt așezate alternativ și sunt dispuse într-un mod spiralat. Tulpina este netedă și cilindrică, fără muchii sau creste pronunțate. Este adesea acoperită de peri subțiri și scurți, iar la baza tulpinii, acolo unde se prind frunzele, poate avea un aspect ușor încrețit. În partea superioară a tulpinii, se află umbela de flori, dispusă la vârful acesteia. Tulpina de la baza plantei până la nivelul unde se află frunzele este de culoare verde, iar apoi se schimbă într-o culoare mai închisă, albăstrui-mov. Tulpina poate fi curbată sau ondulată în partea de sus unde se află umbela de flori.
Rădăcina: este bulbiformă, ceea ce înseamnă că are forma unui bulb, similar cu multe alte plante din familia Liliaceae. Bulbul este acoperit de un înveliș protectiv în strat subțire, de culoare maro. La baza bulbilor se formează rădăcini subțiri, care se întind în sol și absorb apa și nutrienții necesari pentru creștere și dezvoltare.
Substanţe: conține o serie de compuși chimici, inclusiv alcaloizi, flavonoide și saponine, care au fost cercetate pentru proprietățile lor medicinale. Alcaloizii din această plantă, cum ar fi imperialina și eucolerina, sunt cei mai studiați compuși din punct de vedere medicinal. Acești alcaloizi au fost identificați ca având proprietăți antitusive, expectorante și bronhodilatatoare, ceea ce înseamnă că pot fi utili în tratarea afecțiunilor respiratorii, cum ar fi tusea, bronșita sau astmul. De asemenea, planta conține și flavonoide, cum ar fi quercetina, care sunt compuși cu proprietăți antioxidante și antiinflamatorii, ceea ce poate avea efecte benefice asupra sănătății generale.
Utilizare: planta are proprietăți medicinale și este utilizată în medicina tradițională în anumite zone ale lumii. În medicina tradițională chineză, de exemplu, bulbii sunt folosiți pentru a trata tusea și alte afecțiuni respiratorii, datorită proprietăților sale expectorante și antitusive. Extractele din plantă au fost, de asemenea, studiate pentru potențialul lor de a fi utilizate în tratamentul cancerului și a altor afecțiuni.
Avertizare: planta conține mai multe substanțe toxice, cum ar fi alcaloizii, care se găsesc mai ales în bulb și rădăcină, dar și în frunze și flori. Acești alcaloizi pot cauza iritații gastrointestinale, inclusiv vărsături, diaree și dureri abdominale, dacă sunt consumați în cantități mari. De asemenea, acești alcaloizi pot afecta și sistemul nervos central, provocând amețeli, confuzie și chiar convulsii în cazurile grave. În cazuri rare, consumul excesiv de Fritillaria imperialis poate fi fatal. De aceea, utilizarea acestei plante în scopuri medicinale trebuie să fie supravegheată de un specialist, iar dozele trebuie respectate cu strictețe.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
