Ziua Mediului (World Environment Day) a fost instituită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite (ONU) în anul 1972, cu ocazia organizării primei conferinţe privind problemele de mediu numită „Ecologia Umană” din Stockholm, Suedia.
În anul 1974 a avut loc „prima aniversare” a Mediului cu tema „Un singur Pământ” iar în anul 1987 a început ideea de a rota centrul activităţilor prin selectare a diferitelor ţări gazdă.
Această iniţiativă are rolul de a transmite fiecărui om importanţa respectării mediului înconjurător şi de a lua măsurile necesare pentru îmbunătăţirea mediului.
Evenimentul este găzduit în fiecare an într-o ţară diferită şi anul acesta 2021 se desfăşoară în Pakistan, Asia de Sud cu tema „Restaurarea Ecosistemelor”.
Fiecare dintre noi trebuie să contribuie la protejarea planetei prin diferite acţiuni cum sunt: campaniile de curaţare, de informare a cetăţenilor privind colectarea separată a deşeurilor, acţiuni de plantare a copacilor, confecţionarea de obiecte din materiale reciclabile şi altele.
Să nu uităm că aerul pe care îl respirăm, alimentele pe care le consumăm, apa pe care o bem şi clima, fac din planeta noastră una locuibilă. Toate acestea se întâmplă datorită NATURII pe care trebuie să o protejăm, cu datoria de a-l păstra nealterat pentru generaţiile viitoare.
Schimbările climatice cum sunt creşterea exagerată a temperaturilor, producţia agricolă redusă, perioade lungi de secetă, scăderea aprovizionării cu apă, producerea de uragane intense şi inundaţii, focare de insecte, topirea gheţii, modificările concentraţiilor de gaze cu efect de seră şi nu numai a devenit o problemă majoră de îngrijorare în întreaga lume pentru că acestea determină nenumărate consecinţe asupra sănătăţii umane dar şi asupra mediului.
Trebuie să înţelegem că degradarea mediului duce la degradarea vieţii noastre. Natura oferă servicii vitale umanităţii şi trebuie să oprim distrugerea acesteia. Trebuie să învăţăm să respectăm natura şi mediul în care trăim.