Face parte din Familia Paeoniaceae (Peoniacee), este o plantă perenă (care trăieşte mai mulţi ani), înaltă până la 60 cm, de lungă durată poate trăi peste 50 ani în grădini, preferă solul umed, uşor alcalin, poate creşte în sol argilos, a fost introdusă pe scară largă ca plantă de grădină, este originară din sud-estul Europei, i se mai spune şi rujă, rujioară, ruşioară, băbărujă, european peony;
Numele de Paeonia provine de la numele grecesc Paean (din mitologia greacă, fiind medicul zeilor), florile de bujor sunt un simbol al bunăstării, onoarei şi dragostei, fiind flori cu puternice conotaţii romantice;
Florile: sunt solitare, mari de 9-10 cm în diametru, corola formată din 5-8 petale concave, cu stamine lungi şi galbene, înfloreşte de la mijlocul şi sfârşitul lunii aprilie, specia este hermafrodită (are organe masculine cât şi feminine), polenizată de insecte, planta este autofertilă, pot fi de culoare albă, roz, roşu, lila, de obicei înfloresc 7-10 zile;
Frunzele: sunt lung peţiolate, coriacee, alterne, mari şi inegale, divizate în lobi lanceolaţi întregi, glabre sau uşor păroase, de culoare verde pe partea superioară iar pe partea inferioară de culoare verzi-alburii;
Rădăcina: este fiziformă, îngroşată asemănătoare unui tubercul;
Substanţe: rădăcinile conţin alcaloizi, tanini, saponine, glicozide, carbohidraţi, flavonoide, terpeni, steriozi, proteine, substanţe minerale: magneziu, calciu, cupru, vitamina C;
Utilizare: a fot utilizată în trecut de sistemele tradiţionale de medicamente Unani (termenul pentru medicina tradiţională perso-arabă, bazată pe învăţăturile medicilor greci Hippocrate şi Galen), medicamente homeopate şi chineze pentru vindecarea afecţiunilor hepatice, tratarea durerilor de stomac, convulsii, tuse convulsivă, diaree, epilepsie, icter, în cazul afecţiunilor tractului digestiv, dureri musculare, dureri menstuale, cu proprietăţi sedative, antireumatice, calmante, antispastice, diuretică, tonică, poate reduce efectele adverse ale chimioterapiei, sub formă de supozitoare din rădăcină pentru ameliorarea spasmelor anale şi intestinale, ceaiul obţinut din petalele bujorului folosit ca remediu pentru tuse, vene varicoase, hemoroizi;
Alte utilizări: seminţele sunt măcinate într-o pulbere şi folosite ca mirodenii în mâncare, petalele se pot folosi în salate, siropuri, ceaiuri, limonadă, utilizat în cosmetică sub formă de creme pentru piele sensibilă, iritată;
Înmulţire: se face prin separarea tufei la plantele care au cel puţin vârsta de 5-6 ani, se face la sfârşitul lunii august până la jumătatea lunii septembrie, cu mare atenţie la rădăcini (nu trebuie tăiate accidental pentru că timp de 2 ani nu vor înflori) şi mugurii trebuie să rămână deasupra nivelului solului aproximativ 1-2 cm, prin metoda marcotajul în ghiveci- această metodă nu deranjează tufele, vă oferă flori chiar din primul an, primăvara se aleg lăstarii care se trec prin orificiul lărgit al unor vase în care se tot pune pământ, pe măsură ce lăstarul se înalţă, în luna septembrie- octombrie se poate planta în locul care doriţi, ea deja are rădăcină, veţi tăia planta sub ghiveci, trebuie îndepărtată cu grijă (ghiveciul), se va planta cu tot cu pământ, înmulţirea prin butaşi (plantele nu înfloresc mai devreme de 3 ani)-lăstarii tineri se taie chiar de la suprafaţa solului şi se pun în recipiente cu nisip, în locuri ferite de soare, această metodă trebuie executată în luna mai, în luna septembrie ar trebui să aibă rădăcini, şi e gata de plantare, dacă observaţi că butaşii încearcă să înflorească trebuie neapărat să îndepărtaţi bobocii deoarece nu rezistă la un aşa mare efort;
Dacă vedeţi furnici pe bujorii voştri nu ar trebui să va faceţi griji, acestea sunt inofensive, au venit doar să colecteze sucul dulce secretat de bobocii bujorului şi pleacă de îndată ce bobocii se deschid, deoarece secreţia dispare;
Avertizare: în cantităţi mari planta devine toxică, poate provoca erupţii cutanate, greaţă, vărsături, diaree până la leziuni hepatice necrotice;
Ştiaţi că:
– cel mai vechi bujor din România este Paeonia peregrina romanica, este roşu-sângeriu şi un miez galben, cu petale mai puţine decât bujorul de grădină, este ocrotită de lege, se găseşte în Parcul Natural Comana, în Judeţul Giurgiu şi Pădurea Troianu din Judeţul Teleorman;
– în România cresc 5 specii de bujor spontan şi există cinci rezervaţii naturale de bujori româneşti: în Judeţul Teleorman, Giurgiu, Mureş, OLt, Dolj;
– în localitatea Zău de Câmpie, Judeţul Mureş se află Bujorul de stepă- Paeonia tenuifolia (unici in Europa), în Grădina Botanică şi Rezervaţia Naturală care are 3,5 ha şi numără 50.000 de bujori de stepă, aici vegetează peste 350 de specii de plante rare, a fost înfiinţată în anul 1932 de academicianul Alexandru Borza (fondatorul Şcolii Româneşti de Botanică), aceştia înfloresc în perioada aprilie-mai şi rămân înfloriţi doar două săptămâni, se presupune că prima floare a ajuns aici în urmă cu 10.000 de ani;
