Face parte din Familia Paeoniaceae (Peoniacee), este o plantă erbacee perenă, asemănătoare arbustului, înaltă până la 2 m, uşor de cultivat ca plantă de grădină, a fost plantată în China încă de acum 4000 de ani, preferă solul argilos, bine drenat, creşte pe pante pietroase, maluri de râu, margini de pădure, în plin soare până la umbră parţială, îşi are originea în Asia centrală, i se mai spune şi bujorel, chinese peony, common garden peony;
Sinonime: Paeonia edulis, Paeonia albiflora;
Rădăcina bujorului chinezesc a fost folosită de peste 1500 de ani în medicina chineză, numele de Paeonia provine de la numele grecesc Paean (din mitologia greacă, fiind medicul zeilor), epitetul specific „lactiflora” înseamnă „cu flori albe din lapte”, plantele au o durată lungă de viaţă, nu trebuie divizate şi pot fi lăsate fără a fi deranjate ani de zile, purtând culori strălucitoare şi un aspect elegant, în Japonia bujorul se numeşte Ebisugusuri adică „leac medicinal din China”, este numită „Primul Ministru al Florilor”, în China bujorul a fost floarea preferată a familiilor regale reprezentând prosperitatea şi belşugul, în anul 1903 dinastia Quing a declarat bujorul drept floare naţională;
Florile: sunt mari şi rotunde, simple, duble şi semi-duble, pot fi albe, nuanţe de roz, roşu, roşu foarte închis, deschizându-se în flori parfumate în formă de cupă sau bol de 8-16 cm în diametru, înfloreşte de la mijlocul lunii mai până în luna august, specia este hermafrodită (are organe masculine cât şi feminine), polenizată de insecte, planta este autofertilă, florile unor soiuri prezintă petale care înconjoară un centru mare de stamine care seamănă cu petale în miniatură;
Frunzele: sunt în formă ovală, largi, cu marginile fin dinţate, ascuţite la vârf, alterne pe tulpini şi pinate compuse din 2-3 frunze, sunt de culoare verde-închis, pot deveni de culoare ruginie toamna;
Rădăcina: este tuberculoasă, îngroşată, recoltată toamna, din plante care au vârsta de 4-5 ani, sunt fierte înainte de a fi uscate la soare pentru utilizarea ulterioară;
Înmulţire: planta se înmulţeşte prin seminţe (dar durează 4-5 ani până vor înflori), şi prin divizarea rădăcinii se face primăvara sau toamna, trebuie evitată tăierea rădăcinilor şi asiguraţi-vă ca există cel puţin trei sau patru ochi de creştere, mugurii (ochii) de portaltoi trebuie plantaţi la 3 cm sub nivelul solului, dacă sunt plantate mai adânc planta nu înfloreşte atât de bine, plantele cultivate pe soluri nisipoase tind să producă mai multe frunze şi mai puţine flori, iar cele cultivate pe sol argilos durează mult până a se stabili dar va produce multe flori frumoase, este o plantă lacomă deoarece inhibă creşterea plantelor din apropiere, în special al leguminoaselor, bujorii ar trebui plantaţi departe de copacii mari sau arbuşti deoarece vor concura pentru spaţiul rădăcinilor şi nutrienţi, de asta va depinde cât de frumos va creşte şi va face flori, în toamnă după ce planta moare, tulpina trebuie tăiată la 3 cm distanţă de sol, tulpinile vor reapărea în primăvara următoare;
Substanţe: acid oleanolic, acid ursolic, paeoniflorin (care combate spasmele);
Utilizare: rădăcina a fost folosită frecvent în medicamentele tradiţionale din Coreea, China şi Japonia, care este apreciată pentru proprietăţile sale antispastice, analgezică, antibacteriană, antiseptică, antispasmodică, antiinflamatoare, astringentă, diuretică, expectorantă, hipotensivă, febrifugă, tonică, în cazul hemoragiilor menstruale abundente, în cazul afecţiunilor tractului digestiv, util în cazul durerilor musculare, cefalee, stări de ameţeală, tulburări hepatice, convulsii, petalele de bujor uscate au fost folosite ca remediu pentru tuse, hemoroizi, vene varicoase, sub formă de ceai (infuzie);
Alte utilizări: rădăcina de bujor face parte din cele patru ingrediente ale celui mai utilizat tonic al femeii din China (Chinese four herbs soup), alături de Rehmannia glutinosa, Ligusticum striatum şi Angelica sinensis, petalele pot fi adăugate la salate, limonade, apă de bujor;
Ştiaţi că:
– în anul 1957, Adunarea Generală a Indianei a adoptat o lege pentru a face din bujori Floarea de Stat din Indiana, titlu pe care îl deţine şi în prezent;
– florile roşii de bujor din specia Paeonia peregrina sunt importante în folclorul sârb, cunoscute sub numele de „bujori kosovari”, se spune că reprezintă sângele războinicilor sârbi care au murit la luptă în bătălia din Kosovo în iunie 1389;
– vechiul oraş chinez Luoyang, din provincia Henan, este centrul de cultivare a bujorilor, de-a lungul istoriei chineze bujorii din Luoyang au fost cei mai buni din ţara, au loc anual zeci de expoziţii de bujori, spectacole;
– tot în oraşul Luoyang, din provincia Henan, are loc în luna aprilie în fiecare an, un renumit Festival al Bujorilor, iar vizitatorii pot admira peste 1000 de varietăţi de bujori, printre care şi bujori clonaţi;
