Face parte din Familia Brassicaceae (Brasicacee), este o plantă anuală, înaltă până la 40 cm, este cultivată uneori în grădini, dar poate fi întâlnită şi crescând sălbatic pe pajişti şi terenuri agricole, preferă locurile însorite, solul bine drenat şi poate creşte în soluri foarte alcaline şi soluri sărace, din punct de vedere nutriţional, îşi are originea în Europa şi nordul Africii, i se mai spune şi limba mării, rocket candytuft, annual candytuft, wild candytuft, bitter candytuft, hyacinth candytuft;
Epitetul „amara” vine de la cuvântul în latină „amarus”, şi se referă la aroma sa amară, numele de gen Ibers a fost dat de botanistul suedez Carl Linne, prima menţiune despre utilizarea acestei plante este din anul 131-215 d.Hr., când medicul grec Galen ar fi tratat un pacient cu această plantă, în Germania planta este ameninţată cu dispariţia prin urmare este protejată şi nu poate fi colectată;
Florile: sunt de culoare alb-violet deschis, mici, sub formă de ciorchine densă şi aplatizată, cu un miros uşor dulce dar gustul destul de amar, cu 4 petale din care 2 mai lungi şi 2 mai scurte, înfloreşte în lunile mai-august, specia este hermafrodită (are organe masculine cât şi feminine), polenizată de albine;
Frunzele: sunt alungit-triunghiulare, spre baza plantei devin spatulate, lung peţiolate, prevăzute cu 2-4 zimţi mari pe margini;
Fructul: este o mică păstaie;
Tulpina: este pufoasă şi unghiulară;
Substanţe: curcubitacine amare (triterpene tetraciclice oxigenate), pe parcursul perioadei de vegetaţie principiile amare se acumulează în seminţe, flavonoide (kaempferol, quercetin), glucosinolaţi (glucoiberina, glucoheirolina, glucoibervirina);
Utilizare: toate părţile plantei se folosesc, dar seminţele sunt cele mai eficiente, această plantă este folosită în medicina tradiţională şi occidentală pentru a trata diferite boli cum ar fi sindromul de colon iritabil, tulburări de motilitate, arsuri gastrice, esofagită de reflux, gastroenterită, insuficienţă cardiacă, reumatism, reduce flatulenţa, are efect antioxidant (respinge radicalii liberi), artrită, şi ca bitter pentru stimularea digestiei, guta, seminţele sunt foarte utile în tratamentul astmului, hipertrofiei cardiace, bronşitei, în trecut seminţele plantei au fost prelucrate în muştar, se fac împachetări cu plantă proaspătă zdrobită, sub formă de tinctură, decoct (în tratamentul eczemelor cronice);
Planta inhibă secreţia acidă, influenţează direct celulele epiteliale, inhibă secreţia intestinală fără să o influenţeze pe cea nervoasă, cum se întâmplă în cazul altor preparate;
Avertizare:
– planta luată în doze mari, poate da efecte secundare persoanelor sensibile la substanţele pe care le conţine şi anume iritaţii ale pielii, stare de vomă, vărsături, oboseală;
– femeile însărcinate si cele care alăptează trebuie să ievite această plantă;
– datorită curcubitacinelor amare pe care le conţine planta doar în cantităţi mari este toxică;
– nu se foloseşte sub formă de ceai, deoarece ingredientele nu se dizolvă bine.
