Face parte din Familia Solanaceae (Solanacee), este un arbust veşnic verde, înalt până la 2 m, îşi are originile în America Latină, în plin soare preferă solul bine drenat şi umed, nu rezistă la îngheţ, i se mai spune şi pichi-pichi, fabiana bush, coa, romero pichi, pichi-picheng;
Planta a fost adusă în Europa, în perioada colonială timpurie (sec XVI-XIX), şi a fost propagată în grădina botanică din Madrid, care a fost construită special pentru cultivarea şi distribuirea plantelor din Lumea Nouă. Botanistul american Henry Hurd Rusby (1855-1940), a fost unul dintre primii cercetători care a investigat planta mai în detaliu şi datorită muncii sale a fost introdusă în Statele Unite ca medicament (diuretic) sub numele de pichi-pichi. Genul Fabiana este numit după un mare susţinător al ştiinţelor botanice, arhiepiscopul din Valencia, Francisco Fabiano y Fuero (1719-1801);
Florile: sunt mici, albe sau violete, tubulare-în formă de trompetă, cresc din vârfurile ramurilor, înfloresc din luna mai până în luna iunie, specia este hermafrodită (are organe masculine şi feminine) fiind polenizată de insecte;
Frunzele: sunt mici, în formă de solzi, aproape sub formă de tijă, care stau pe tulpinile drepte;
Fructele: sunt nişte capsule ovale de 5-6 mm;
Tulpinile: sunt drepte, au un număr mare de ramuri;
Substanţe: ulei esenţial, răşină, diferite zaharuri, diverşi alcani (parafine), glaucină, acetovanilonă, flavonoide, cumarină (scopoletin), quercetină, fabiatrin, compuşi fenilpropanoizi, terpeni;
Utilizare: prin infuzia de ierburi proaspete a fost folosită în mod tradiţional ca diuretic şi digestiv, cu efect gastroprotector, în tratarea afecţiunilor căilor urinare, inflamaţie a rinichilor sau vezicii urinare, în gonoree, cistită acută, calculi biliari, uretrită acută (inflamarea mucoasei uretrei), dismenoree (menstruaţie însoţită de dureri), prostatită (inflamaţie a prostatei), veziculită (inflamaţie a veziculelor seminale), în exces de acid uric, afecţiuni hepatice, în Peru şi Chile se crede că planta are efecte antihelmintice (pentru combaterea viermilor intestinali) puternice asupra oilor şi caprelor, în America de Sud planta este utilizată pentru tratarea bolilor venerice şi ca diuretic, astăzi planta se foloseşte mai mult sub formă de tinctură;
În trecut planta era considerată „tămâie sacră” şi folosită la toate festivalurile religioase şi ceremoniile tradiţionale indiene, prin arderea plantei uscate se degajă cantităţi abundente de fum răşinos, care este uşor de inhalat şi are un parfum dulce-acrid, asemănător cu cel al pinului sau bradului. În deşetrul Atacama, arderea „tămâiei” este considerată o „plată” pentru morţi şi purificare generală, şi că spiritele morţilor sunt îmblânzite şi alungate de fum;
Avertisment: planta este contraindicată bolnavilor cu nefrită– inflamaţie a rinichilor (boala lui Bright), în doze mari are efect psihoactiv- substanţa quercetina este responsabilă de efectele psihoactive.
Nu uita să distribui dacă ți-a plăcut:
