Face parte din Familia Chenopodiaceae (Chenopodiacee), este o plantă bianuală, înaltă până la 70 cm, este originară din Europa, Asia, nordul Africii, i se mai spune şi sfecla de salată, beetroots.
Florile: sunt mici, de culoare alb-verzuie, înfloreşte în lunile iulie-august;
Frunzele: sunt dispuse într-o rozetă, lungi, peţiolate, de culoare verde-închis şi cu nervuri roşii-violacee;
Rădăcina: are forme diverse, la început pivotantă, apoi se îngroaşă prin depunerea substanţelor de rezervă, căpătînd formă aproape sferică sau alungită, de culoare roşu-aprins până la bordo, poate avea dungi albe sub formă de inele;
Proprietăţi: este o sursă excelentă de vitamine: A, B, C, E, K, minerale: magneziu, fosfor, fier, calciu, potasiu, iod, sulf, cupru, mangan, glucide, lipide, glucoză, fructoză, zaharoză, betacianina (un antioxidant care dă culoarea roşie sfeclei), luteină, zexantină, hidraţi de carbon, fenoli, substanţe proteice, polizaharide, fibre, celuloză, acizi organici: oxalic, citric, malic, nitric, acid folic, acid glutamic;
Este printre puţinele plante care îşi păstrează proprietăţile chiar şi după prepararea termică, mai ales dacă este introdusă în cuptor cu tot cu coajă, consumată în diferite moduri dar mai ales salata de sfeclă roşie cu hrean care este o tradiţie evreiască, foarte răspândită în Europa.
Utilizare: crudă, sub formă de suc, fiartă, preparată la cuptor, sub formă de salată, sfecla previne cancerul, leucemia, scade riscul bolilor cardiovasculare, previne formarea varicelor, combate constipaţia, previne bolile hepatice, gastrită hiperacidă (sucul de sfeclă este puternic alcalin), combate anemia, combate problemele gastrointestinale, stimulează buna funcţionare a creierului, scade tensiunea arterială fiind de folos persoanelor hipertensive, conferă energie şi anduranţă în timpul antrenamentelor sportive, gută, osteoporoză, tuberculoză, bronşită, amigdalită, folosită în gargară, sub formă de comprese locale, băi sau cataplasme, ameliorează simptomele leucoreei, vaginitelor, hemoroizilor, contuziilor, paradontozei;
Înmulţirea : înfiinţarea culturii de sfeclă se face prin semănat, în condiţii de cultură în câmp şi grădină, în lunile martie- aprilie, obţinerea seminţelor se face în anul II, fiind o specie bienală;
Bolile şi dăunătorii sfeclei roşii: Cercosporioza sfeclei- Cercospora beticola, este un agent patogen transmis de la un an la altul, Putregaiul sfeclei- Pleospora betae: frunzele încep să se ingălbenească, apoi se brunifică, şi la final se vestejesc, rădăcinile încep să putrezească, Făinarea sfeclei- Erysiphe betae: se instalează în lunile iulie-august sub forma unor pete prăfoase de culoare albă, Puricele sfeclei- Chaetocnema tibialis: prezintă 2-3 generaţii pe an şi rezistă peste iarnă, ca adult în sol, sub scoarţa pomilor, sub resturi vegetale, Gărgăriţa sfeclei- Bothynoderes punctiventris, Molia sfeclei– Scrobipalpa ocellatella, Cârtiţa…
Avertisment:
– persoanele care suferă de diabet nu ar trebui să o consume deoarece furnizează organismului o cantitate destul de mare de zahăr;
– consumul excesiv de sfeclă roşie poate cauza paralizia temporară a corzilor vocale;
– consumul prelungit de sfeclă roşie, poate modifica uşor urina, dobândind o nuanţă roşiatică, cunoscută sub denumirea de beturie, poate oferi indicii despre problemele cu metabolizarea fierului în organism;
– persoanelor care suferă de boli are rinichilor sau ale vezicii biliare, nu este indicată deoarece aceasta conţine oxalaţi, o substanţă care tinde să formeze cristale, şi poate favoriza formarea nisipului sau a pietrelor la rinichi;
– supradozajul poate produce tulburări digestive, hipocalcemie, hipotiroidism, blocaj renal;
– sfecla poate cauza căderi bruşte ale tensiunii arteriale, atunci când este inclusă în dieta zilnică.
